Premierul interimar Aureliu Ciocoi a discutat agenda bilaterală cu Ambasadorul Ucrainei la Chișinău

Chişinău, 23 feb. /MOLDPRES/. Prim-ministrul interimar, ministru în exercițiu al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, l-a primit luni pe Marko Șevcenko, ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova. În cadrul întrevederii a fost reiterată disponibilitatea ambelor țări privind promovarea continuă a unui dialog politic activ, inclusiv în ceea ce privește realizarea înțelegerilor convenite recent la nivelul șefilor de state, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.

Totodată, a fost pusă în discuție agenda contactelor bilaterale pentru perioada imediat următoare, accentul fiind pus pe cooperarea instituțiilor de profil dintre ambele țări, oficialii remarcând importanța activităților comune pe subiectele de actualitate de pe ordinea de zi a relațiilor moldo-ucrainene. În particular, interlocutorii s-au referit la interacțiunea la frontiera de stat, cooperarea comercial-economică, realizarea unor proiecte de infrastructură.

În aceeași ordine de idei, în cadrul discuțiilor au fost confirmate înțelegerile privind admiterea, începând cu 1 septembrie curent, în traficul rutier internațional doar a automobilelor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova care dispun de plăcuțe de înmatriculare de model convenit cu abțibildul „MD”, pe lângă autovehiculele înregistrate conform legislației Republicii Moldova.