Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din domeniul protecţiei mediului

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a avut, joi, o întâlnire cu reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din domeniul protecţiei mediului, în cadrul căreia s-a discutat despre proiectele legislative pe care parlamentarii şi primarii PSD le pot susţine în contextul ‘GreenDeal’ şi al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Potrivit unui comunicat al PSD, în cadrul discuţiilor, liderul social-democraţilor a afirmat că parlamentarii PSD vor susţine adoptarea „cât mai rapidă” în Parlament „a proiectului care reglementează ariile naturale protejate urbane”, dar şi „iniţiativa care asigură o mai bună protecţie şi administrare a spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor”.

Sursa citată precizează că Greenpeace, ActiveWatch, Asociaţia Peisagiştilor din România şi Asociaţia pentru o Societate Organizată Sustenabil (SOS) au proiecte care îmbunătăţesc legislaţia din România, care facilitează accesul cetăţenilor la informaţiile de mediu, dar şi campanii precum cea de refacere a perdelelor forestiere.

Discuţia a avut loc în contextul reorientării PSD înspre o relaţie de dialog şi colaborare cu organizaţiile neguvernamentale, se mai spune în comunicat. AGERPRES