POEMUL DE SÂMBĂTĂ

 

UNDE AM GREȘIT

 

Tu poți fi orice și oricine

Numai dușman nu poți fi

Cum bobul de grâu

Dă de mâncare lumii

Așa și Tu

Bob de grâu poți să fii

 

Depindem de toate aceste nuanțe

Cum toamna depinde de culorile ei

Pastelul

De la verde spre galben

De la ruginiu

La toate culorile crengilor

Părăsite de frunze

Ne face să creștem în noi

Ierusalimul

Ca o prăbușire de Templu

O înălțare de pace

Un spațiu în care Tu

Ai semănat lumină

În brazdele nopții

Și cerul l-ai pus peste noi

Și apă în oceanele lumii

Restul în toți și în toate

Pentru ca astăzi

Să Te întrebi:

– Unde am greșit?

 

Dacă e loc de greșeală

Și dacă nu

Ar putea fi loc de greșit

Căci din greșeli, Tu ai spus-o

„Cel mai bine se-nvață!”

 

ADI CRISTI