Breaking News

Globurile de Aur 2021

Ceremonia de decernare a Globurilor de Aur, organizată în format virtual în acest an din cauza pandemiei de coronavirus, a fost deschisă duminică seară de actriţele Amy Poehler şi Tina Fey, în calitate de gazde ale galei, printr-un duplex realizat din Los Angeles şi New York, informează AFP.Fără şampanie şi fără covorul roşu, cea de-a 78-a ediţie a acestei gale ar putea să rezerve totuşi numeroase surprize, precum premierea unor regizoare de la Hollywood şi consacrarea mult aşteptată a platformei de streaming Netflix.Cele mai multe dintre starurile nominalizate vor trebui să se mulţumească însă cu primirea trofeelor într-o manieră virtuală, din confortul locuinţelor lor. Unele dintre vedete au anunţat totuşi că îşi vor deschide mini-barurile, pentru a respecta astfel tradiţia unei gale care, de obicei, se desfăşoară într-un format mai puţin formal. „Suntem pe cale să facem o petrecere”, a declarat Kate Hudson, nominalizată la categoria „cea mai bună actriţă în rol secundar într-o comedie”.”Sunt mereu puţin emoţionată când trebuie să prezint, s-ar putea să fi băut deja câteva pahare” în momentul decernării, a explicat vedeta hollywoodiană.Lungmetrajul ”Nomadland” a fost desemnat cel mai bun film dramatic, iar ”The Crown” a câştigat patru trofee – inclusiv la categoria „cel mai bun serial TV – dramă” – la cea de-a 78-a gală de decernare a Globurilor de Aur, duminică seară, într-o ceremonie televizată din New York şi Los Angeles, organizată în format virtual din cauza pandemiei de COVID-19 şi marcată de controverse legate de lipsa de diversitate din cadrul Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood (HFPA), instituţia care atribuie aceste trofee, informează site-ul revistei Variety.

Prezentăm mai jos lista completă a premiilor atribuite la cea de-a 78-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur, organizată de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), duminică seară, la Los Angeles şi New York.

CINEMATOGRAFIE:

Cel mai bun film – dramă: „Nomadland”

Cel mai bun film – comedie/musical: „Borat Subsequent Moviefilm”

Cel mai bun regizor: Chloe Zhao („Nomadland”)

Cel mai bun actor într-un film-dramă: Chadwick Boseman („Ma Rainey’s Black Bottom”)

Cel mai bun actor într-un film – comedie/musical: Sacha Baron Cohen („Borat Subsequent Moviefilm”)

Cea mai bună actriţă într-un film – dramă: Andra Day („The United States vs. Billie Holiday”)

Cea mai bună actriţă într-un film – comedie/musical: Rosamund Pike („I Care a Lot”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Daniel Kaluuya („Judas and The Black Messiah”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Jodie Foster („The Mauritanian”)

Cel mai bun scenariu: Aaron Sorkin („The Trial of the Chicago 7”)

Cea mai bună coloană sonoră: Trent Reznor, Atticus Ross, Jon Batiste („Soul”)

Cel mai bun cântec original: „Io Si”, interpretat de Laura Pausini în filmul „The Life Ahead”

Cel mai bun film străin: „Minari” (SUA)

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „Soul”

Premiul onorific Cecil B. DeMille: Jane Fonda

TELEVIZIUNE:

Cel mai bun serial-dramă: „The Crown”

Cel mai bun serial – comedie/musical: „Schitt’s Creek”

Cel mai bun actor într-un serial-dramă: Josh O’Connor („The Crown”)

Cel mai bun actor într-un serial – comedie/musical: Jason Sudeikis („Ted Lasso”)

Cea mai bună actriţă într-un serial-dramă: Emma Corrin („The Crown”)

Cea mai bună actriţă într-un serial-comedie/musical: Catherine O’Hara („Schitt’s Creek”)

Cea mai bună miniserie/lungmetraj TV: („The Queen’s Gambit”)

Cel mai bun actor într-o miniserie/lungmetraj TV: Mark Ruffalo („I Know This Much Is True”)

Cea mai bună actriţă într-o miniserie/lungmetraj TV: Anya Taylor-Joy („The Queen’s Gambit”)

Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial, miniserie sau lungmetraj TV: John Boyega („Small Axe”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau lungmetraj TV: Gillian Anderson („The Crown”)

Premiul onorific Carol Burnett: Norman Lear.

 

 

Sursa: AGERPRES