Breaking News

Poli Iaşi – FC Voluntari 0-2. Ieşenii, tot mai aproape de Liga 2

CSM Politehnica Iaşi se îndreaptă cu paşi mici, dar siguri, către Liga 2, după ce luni seara, în Copou, a mai bifat încă o înfrângere în clasament, a 16-a în 24 de partide în acest sezon. Ieşenii au pierdut cu scorul de 0-2 (0-1) în faţa lui FC Voluntari, formaţie clasată înaintea întâlnirii pe penultimul loc în Liga 1, în urma „dublei” reuşite de Antoni Ivanov (min. 5 şi min. 67), jucător dorit cu insistenţă în iarnă în Copou de fostul antrenor Daniel Pancu. Meciul a fost unul fără istoric pentru gazde, elevii lui Andrei Cristea, aflat în tribună în urma suspendării în meciul cu Astra, făcând din nou figuraţie în teren, fiind depăşiţi la toate capitolele de către adversari. În urma acestui nou eşec, soarta Iaşului în acest sezon pare pecetluită, moldovenii urmând să evolueze din vară la matineu. Cu o conducere executivă a cărei singură calitate o reprezintă amatorismul. cu un antrenor lipsit total de experienţă, la care se adaugă un lot foarte subţire valoric, ieşenii nu pot emite pretenţii pentru a evolua şi anul viitor în elită. Salvaţi in extremis, vara trecută, de la retrogradare din birourile FRF, moldovenii nu au putut spăla în acest sezon ruşinea rezultatelor obţinute în campionatul trecut, demonstrând că locul lor este în Liga 2 şi nicidecum în prima divizie. Poli Iaşi urmează să o ia de la capăt, în vară, în Liga 2, însă pentru a face faţă rigorilor din eşalonul secund, diriguitorii clubului din Copou sunt obligaţi să schimbe din temelii echipa, pentru a putea spera la o eventuală promovare. Poli Iaşi: Brănescu – Onea, Frăsinescu, Baxevanos, Buşu – Flores (min. 60 Platini), R. Popa, Passaglia – Stan (min. 5 Popadiuc – min. 41 Vanzo), Djuranovic, Vega (min. 46 Gaitan): FC Voluntari: Rîmniceanu – Balaur,Tamaş, Armaş, Briceag – Ilie (min. 75 Mailat), Ivanov (min. 75 Ricardinho), Droppa (min. 90 Remacle), I. Gheorghe – Anghelov, Pesic (min. 58 Tavares). În min. 62, Passaglia, de la gazde, şi Anghelov, de la oaspeţi, au primit cartonaşul roşu din partea arbitrului întâlnirii, Radu Petrescu, în urma unei altercaţii la mijlocul terenului. În etapa viitoare, Poli Iaşi va evolua luni, 8 martie, de la ora 17.30, în deplasare, cu FC Argeş. (E.M.)