MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat vineri seara, în format de live, cu cetățenii moldoveni din Italia. În cadrul discuției, moderate de Elena Druță, consilieră prezidențială pentru relațiile cu diaspora, șefa statului a răspuns la întrebările concetățenilor noștri stabiliți în Republica Italiană, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
Subiectele prioritare pentru moldovenii aflați în Italia au fost: problema pensiilor, recunoașterea diplomelor de studii în Italia, facilitarea votului în diaspora, îmbunătățirea serviciilor consulare, dar și posibilitățile de a investi în localitățile de baștină și de a se implica în proiecte sociale realizate în Republica Moldova.
Președintele le-a vorbit concetățenilor despre negocierile privind acordurile de protecție socială și pentru recunoașterea studiilor, care sunt aproape finalizate și ar putea fi semnate în timpul apropiat. Totodată, Maia Sandu a îndemnat oamenii să se implice în programele de sprijin și de investiții pentru diaspora, care există în prezent în Republica Moldova.
Șeful statului a oferit detalii și despre negocierile purtate zilnic pentru aducerea vaccinului anti-Covid în Republica Moldova. Ea a mulțumit cetățenilor stabiliți în Italia pentru interesul lor față de situația sanitară din țara noastră și i-a îndemnat să-și împărtășească experiențele legate de pandemie și vaccinare din Italia cu rudele și cei apropiați din Moldova.
„Mulțumesc concetățenilor noștri pentru că își fac timp să meargă la vot, să participe la discuții online, să se intereseze de situația politică din țară pentru că doresc, ca și noi, să construim în Republica Moldova o societate în care toți să aibă oportunități să muncească și să trăiască bine acasă, alături de cei dragi”, a remarcat președintele la întrebările oamenilor despre situația politică curentă. Maia Sandu a asigurat interlocutorii că va depune toate eforturile pentru dezvoltarea Republicii Moldova și crearea condițiilor mai bune de trai, ceea ce îi va determina să se întoarcă acasă.
La discuția de vineri s-au înregistrat 1320 de persoane, iar dialogul live a fost urmărit online de zeci de mii de oameni. Președinția va organiza cu regularitate discuții live cu cetățenii moldoveni stabiliți în diferite țări ale lumii.
foto: presedintie.md