Sprijinul populaţiei faţă de vaccinul anti-COVID-19 este în creştere în mai multe ţări

Sprijinul populaţiei faţă de vaccinul anti-COVID-19 este în creştere în mai multe ţări, precum Marea Britanie, Statele Unite şi Franţa, potrivit unui studiu internaţional publicat luni de cabinetul Kekst CNC, relatează AFP.

Studiul realizat în şase ţări (Franţa, Marea Britanie, Germania, Japonia, Statele Unite şi Suedia) arată o tendinţă clară în creştere comparativ cu sfârşitul anului 2020.

Astfel, în Franţa, 59% dintre respondenţi au afirmat că sunt gata să se vaccineze sau au făcut deja acest lucru, faţă de 40% în decembrie anul trecut.

Creşterea este mai spectaculoasă în Suedia, cu 76% din răspunsuri favorabile, faţă de 51% în septembrie 2020.

În Marea Britanie rata celor dispuşi să se vaccineze este cea mai mare – 89% – comparativ cu 65% în septembrie anul trecut.

În schimb, persoanele chestionate au fost mult mai critice în ceea ce priveşte eficacitatea desfăşurării vaccinării în ţările lor respective.

În timp ce 3 din 4 britanici salută implementarea rapidă a vaccinării în ţara lor, procentul scade în alte ţări, la 32% în Statele Unite, 22% în Franţa şi chiar 20% în Suedia.

Întrebaţi ce ţări consideră că sunt cele mai eficiente în acest domeniu, răspunsul a fost în mod nesurprinzător Israelul, unde jumătate din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin, şi Marea Britanie.

În majoritatea ţărilor chestionate, majoritatea respondenţilor au afirmat că doresc menţinerea măsurilor de protejare a populaţiei înaintea relansării economiei. Şase britanici din 10 au afirmat că aleg limitarea răspândirii virusului în faţa protejării economiei. Rata este de 50% în Japonia (faţă de 18% în favoarea economiei) şi de 47% în Germania şi Suedia (faţă de 31% şi respectiv 29% pentru economie).

Doar francezii sunt mai numeroşi în ceea ce priveşte susţinerea relansării economiei ca prioritate (38% faţă de 36% în favoarea limitării răspândirii).

La un an de la începerea pandemiei, majoritatea celor chestionaţi rămân, de asemenea, prudenţi cu privire la o posibilă ridicare a restricţiilor, chiar şi în cazul unei scăderi accentuate a numărului de cazuri şi decese.

În cele din urmă, studiul arată că majoritatea persoanelor se opun organizării Jocurilor Olimpice la Tokyo anul acesta, începând chiar cu japonezii, care doar în proporţie de 16% doresc ca evenimentul să aibă loc.

Sondajul a fost realizat la mijlocul lunii februarie pe parcursul a zece zile, pe eşantioane reprezentative de 1.000 de adulţi din fiecare ţară. Marja de eroare este de 3,3% pentru toate ţările. AGERPRES