Toyota Yaris desemnată Maşina Anului 2021 în Europa

Cea de a patra generaţie a automobilului Toyota Yaris a fost desemnată luni Maşina Anului în Europa, cu ocazia unei ceremonii care a fost organizată online, informează AFP.

Acest automobil de oraş produs la Valenciennes (nordul Franţei) a devansat în finală rivalele Fiat 500, Cupra Formentor, Volkswagen ID.3, Skoda Octavia, Land Rover Defender şi Citroën C4. Anul trecut premiul de Maşina Anului în Europa a fost atribuit modelului Peugeot 208.

Este pentru a doua oară când Toyota Yaris este desemnată Maşina Anului în Europa. Prima dată a fost în 2000, când prima generaţie de Toyota Yaris a fost recompensată pentru designul său, habitaclul flexibil şi motorul său de mic litraj.

Maşina Anului 2021 a fost aleasă de un juriu format din 59 de jurnalişti specializaţi în domeniul auto din 22 de ţări europene.
Premiul de Maşina Anului în Europa, unul din cele mai prestigioase premii ale industriei auto europene, este decernat începând din 1964. AGERPRES