Primarul Mihai Chirica a avut marţi, 2 martie, la Palatul Roznovanu, o întâlnire oficială cu Excelența Sa Slavisa Ceranic, Ambasadorul Bosniei şi Herțegovinei în România. “Discuțiile au urmărit identificarea de noi domenii de cooperare și de strângere a relațiilor existente între orașele și țările din regiune. Între acestea se numără cooperarea universitară (schimbul de studenți și cadre didactice), schimburile de tineret, domeniul cultural, parteneriatele economice, mai ales în domeniul automotive, al producției de medicamente și al creșterii animalelor, colaborarea în domeniul turismului și al promovării valorilor europene, precum și sprijinul reciproc în cadrul rețelelor de orașe balcanice și europene. Excelența Sa a propus demararea unor demersuri de înfrățire între Municipiul Iași și un oraș universitar din Bosnia și Herțegovina în perioada imediat următoare, înfrățire care să contribuie concret la strângerea relațiilor între cele două țări”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei. În altă ordine de idei, Excelența Sa a remarcat că există numeroase afinități din punct de vedere cultural și istoric între cele două țări, Sfânta Cuvioasă Parascheva fiind foarte iubită și în Bosnia și Herțegovina, iar pelerinajul la Iași fiind de interes pentru numeroși credincioși din țara Excelenței Sale. Excelența Sa a mai menționat că un munte din Bosnia și Herțegovina, aflat la 40 de kilometri de Sarajevo, se numește Romania, iar unul âdintre eroii legendari din zonă este Baba Novac din folclorul românesc. În final, ambasadorul s-a declarat foarte plăcut impresionat de frumusețea Iașului și a promis că va reveni cu proxima ocazie.