APIA a demarat campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2021

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat, începând cu 1 martie, campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2021, care vor putea fi completate online, potrivit unui comunicat remis, marţi, AGERPRES

„Având în vedere că siguranţa în contextul pandemiei Covid-19 este extrem de importantă pentru instituţia noastră, fermierii vor putea să-şi înregistreze cererile unice de plată în anul 2021 fără a se prezenta la centrele judeţene/locale APIA şi/sau al municipiului Bucureşti, până la data de 15 mai 2021. Se va completa o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. Ca în fiecare an, APIA va fi alături de fermieri pe tot parcursul campaniei şi va acorda tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea fondurilor europene”, spun reprezentanţii instituţiei.

Fermierii îşi vor actualiza parcelele agricole, elementele ZIE (zone de interes ecologic) şi toate informaţiile din cerere, prin accesarea aplicaţiei IPA-Online din versiunea internet, conform Manualului de utilizare IPA-Online (accesibil în aplicaţie).

De asemenea, fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia deţin terenul situaţia înscrierii în Registrul agricol a terenului şi să permită primăriei să transmită la APIA adeverinţa.

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii unice de plată şi să fie valabile la data depunerii cererii.

Astfel, toate documente care dovedesc că terenul utilizat se află la dispoziţia fermierului se transmit electronic pe adresele de e-mail ale centrelor APIA ce se regăsesc la link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/centre-judetene-apia).

Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.

În cazul în care fermierii deţin animale în exploataţie, au obligaţia să se asigure că datele acestora sunt actualizate în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) (medic veterinar concesionar/asociaţie/propriile evidenţe, dacă sunteţi utilizator SNIIA) şi să se adreseze centrului judeţean/local al APIA şi/sau al municipiului Bucureşti în vederea completării declaraţiei sector zootehnic în aplicaţia dedicată sectorului zootehnic, înainte de accesarea IPA Online.

Funcţionarii APIA vor contacta fermierii în vederea închiderii electronice a cererii şi pentru programarea acestora în vederea semnării cererii şi declaraţiilor ataşate acesteia.

”Atragem atenţia ca, înainte de semnarea Cererii unice de plată sector vegetal şi zootehnic, să se verifice încă o dată datele înscrise şi documentaţia depusă!”, menţionează APIA.

În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naţionale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal şi zootehnic, măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 – Agricultura ecologică, Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020), precum şi ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.

Potrivit prevederilor legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naţionale tranzitorii aferente Campaniei 2021 are obligaţia să respecte normele de eco-condiţionalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor (inclusiv pe cele neeligibile şi pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producţiei).

Informaţiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărţile şi listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar şi ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA şi pe site-urile: www.apia.org.ro, www.madr.ro şi www.pndr.ro. AGERPRES