Emil Hurezeanu şi George Maior au fost propuşi oficial ca ambasadori ai României în Austria, respectiv în Iordania.
Anterior acestei misiuni, Emil Hurezeanu a fost ambasador al României în Germania, iar George Maior – în Statele Unite ale Americii.
„Ministerul Afacerilor Externe a transmis joi către Comisiile pentru politică externă şi Comisiile pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din cadrul Senatului, respectiv Camerei Deputaţilor, în conformitate cu reglementările şi practica relevante în vigoare, solicitarea de audiere, în perioada următoare, a unui număr de 26 de candidaţi pentru poziţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României, în urma aprobării numirii acestora de către preşedintele Klaus Iohannis. Pentru cei 26 de candidaţi a fost demarată deja procedura de solicitare a agrementului statului acreditar, conform Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 1961”, informează MAE. AGERPRES