Toate persoanele care sosesc în Republica Moldova, începând de vineri, vor efectua, în mod obligatoriu, o perioadă de autoizolare de 14 zile, într-un loc declarat de cetăţenii în cauză, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.
Totodată, arată sursa citată, cei ce intră pe teritoriul Republicii Moldova vor completa o fişă epidemiologică şi o declaraţie pe proprie răspundere privind respectarea măsurii de autoizolare.
Măsura autoizolării se poate încheia înainte de termenul de 14 zile, în baza rezultatului negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat după a 10-a zi de izolare.
Următoarele categorii de persoane sunt exceptate de la măsura autoizolării şi, implicit, a completării fişei epidemiologice şi a declaraţiei pe proprie răspundere:
* copiii cu vârsta de până la 5 ani;
* persoanele care deţin un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior îmbarcării (pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul Republicii Moldova (pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport proprii). Rezultatul testului trebuie să fie redactat în limba română, engleză, franceză sau rusă;
* conducătorii auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă şi persoane, care au mai mult de 9 locuri pe scaun, inclusiv locul conducătorului, echipajele şi personalul de deservire a aeronavelor, navelor şi trenurilor;
* persoanele care călătoresc din motive de sănătate sau umanitare, inclusiv însoţitorul acestora (cu prezentarea documentelor justificative);
* elevii/ studenţii care urmează să susţină examene, care merg la studii în unităţi/ instituţii de învăţământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare sau care se deplasează pentru activităţi legate de finalizarea/ organizarea/ desfăşurarea studiilor/ participarea la concursuri sau olimpiade internaţionale, cu prezentarea documentelor justificativ. Excepţia se aplică şi pentru reprezentantul legal sau însoţitorul desemnat prin declaraţie de către reprezentantul legal;
* persoanele care se deplasează în scop profesional, motivul deplasării fiind justificat prin viză, permis de şedere sau un alt document aferent (inclusiv invitaţia şi/sau contractul încheiat cu o persoană juridică rezidentă în Republica Moldova);
* lucrătorii transfrontalieri care intră în Republica Moldova din România sau Ucraina, precum şi cei din Republica Moldova angajaţi ai unor companii din statele menţionate şi care fac dovada raporturilor contractuale cu aceste companii;
* posesorii de paşapoarte diplomatice, de serviciu, oficiale şi speciale şi alte documente asimilate, precum şi titularii documentelor de călătorie tip Laissez-Passer eliberate de către Organizaţia Naţiunilor Unite, inclusiv membrii familiilor personalului misiunilor diplomatice şi consulare şi organizaţiilor/misiunilor internaţionale acreditate în Republica Moldova şi/sau personalul implicat în asigurarea ajutorului umanitar;
* sportivii care se deplasează în scopul participării la competiţii sportive internaţionale şi cantonamente, precum şi membrii delegaţiilor sportive sau însoţitorii acestora (părinţii sau reprezentaţii legali ai copiilor minori);
* persoanele aflate în tranzit. Itinerarul tranzitului va fi stabilit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră;
* persoanele care atestă prin documente justificative prezenţa la proceduri judiciare în Republica Moldova, precum şi reprezentanţii legali ai acestora;
* persoanele care deţin un document justificativ care atestă efectuarea vaccinului anti-COVID-19, redactat în limba română, engleză sau rusă.
Cu privire la tranzit, autorităţile din Republica Moldova au precizat că acesta este permis, în următoarele condiţii:
– durata tranzitului să nu fie mai mare de 48 de ore;
– se vor utiliza exclusiv următoarele culoare de tranzit şi puncte de trecere a frontierei: Giurgiuleşti – Galaţi rutier, Giurgiuleşti – Reni rutier; Aeroportul Internaţional Chişinău aerian, Leuşeni – Albiţa rutier; Aeroportul Internaţional Chişinău aerian, Criva – Mamaliga rutier; Aeroportul Internaţional Chişinău aerian, Palanca – Maiaki – Udobnoe, rutier.
Sunt deschise următoarele puncte de trecere a frontierei cu Republica Moldova, pe cale rutieră: Sculeni-Sculeni; Albiţa-Leuşeni; Galaţi-Giurgiuleşti; Stânca-Costeşti.
Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Chişinău: +373 22 260 737; +373 22 260 747, Consulatului General al României la Cahul: +373 299 80001; +373 299 80002, Consulatului General al României la Bălţi: +373 231 80002; +373 23180003, Biroului Consular al României la Ungheni (parte a Consulatului General al României la Bălţi): +373 236 80001; +373 236 80002, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Chişinău: +373 68 336 363, Consulatului General al României la Cahul: +37360200925, Consulatul General al României la Bălţi: +373 231 80001, Biroului Consular al României la Ungheni (parte a Consulatului General al României la Bălţi): +373 69 522297.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51926, chisinau.mae.ro, cahul.mae.ro, balti.mae.ro/ şi www.mae.ro şi informarea temeinică anterior deplasărilor în străinătate. AGERPRES