Breaking News

Ucraina a denunţat vineri escaladarea violenţelor pe linia frontului cu separatiştii proruşi din estul ţării

Ucraina a denunţat vineri escaladarea violenţelor pe linia frontului cu separatiştii proruşi din estul ţării, subliniind că aceasta ameninţă armistiţiul fragil aflat în vigoare de anul trecut, şi a lansat un apel către Occident să intervină, relatează France Presse.

„Am observat o escaladare a conflictului în aceste ultime săptămâni”, a declarat şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, în cursul unei videoconferinţe organizate de grupul European Policy Centre, cu sediul la Bruxelles.

„Au loc provocări premeditate împotriva forţelor armate ucrainene pentru a pune capăt” armistiţiului în vigoare din iulie, cel mai lung de la izbucnirea războiului în 2014, a mai spus el.

Iermak a cerut Washingtonului şi aliaţilor europeni ai Kievului, între care Franţa şi Germania, co-mediatori ai procesului de pace, „să-şi intensifice eforturile” pentru a calma situaţia.

Opt militari ucraineni au fost ucişi pe linia frontului de la mijlocului lunii februarie. Kievul a atribuit responsabilitatea Moscovei şi separatiştilor, acuzându-i că utilizează arme interzise prin acordul de pace de la Minsk semnat în februarie 2015.

Rusia este considerată „aliată” a separatiştilor, cărora le furnizează trupe, arme şi finanţe, ceea ce Moscova neagă.

Kremlinul şi-a manifestat joi „profunda preocupare faţă de tensiunile tot mai mari” de pe front, aruncând responsabilitatea pe umerii Kievului pentru degradarea situaţiei.

„Observăm din ce în ce mai frecvent bombardamente provenind dinspre partea ucraineană”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmistri Peskov.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că UE va menţine sancţiunile împotriva Rusiei pentru sprijinul acordat separatiştilor, cu ocazia unei vizite pe linia frontului în estul Ucrainei marţi.

„Din păcate, Rusia nu a răspuns la măsurile pozitive luate de Kiev” în cadrul procesului de pace, a afirmat Michel. „Rusia este o parte (interesată) în acest conflict, şi nu un mediator”, a apreciat el.

Războiul în estul Ucrainei, soldat cu peste 13.000 de morţi de la declanşarea sa, a început la scurt timp după fuga în Rusia a preşedintelui ucrainean prorus Viktor Ianukovici şi sosirea la putere la Kiev a forţelor prooccidentale. În cadrul acestei schimbări de regim, Moscova a anexat peninsula ucraineană Crimeea, aminteşte AFP.AGERPRES