Breaking News

Joe Biden a elogiat angajamentul suveranului pontif în favoarea „toleranţei religioase”

Preşedintele american Joe Biden a salutat luni o vizită „istorică” a papei Francisc în Irak, estimând că ea a fost purtătoarea unui mesaj „important” de fraternitate şi de pace, relatează AFP şi DPA.

„Să-l vezi pe Papa Francisc vizitând vechi locuri religioase precum oraşul natal al profetului Avraam, întâlnindu-se cu marele ayatollah Ali Sistani şi rugându-se la Mosul – un oraş care, în urmă cu numai câţiva ani, a suferit violenţele şi intoleranţa unei grupări precum Statul Islamic – este un simbol al speranţei pentru lumea întreagă”, a afirmat Joe Biden într-un comunicat.

Ajuns vineri în Irak şi revenit luni la Roma, suveranul pontif a parcurs întreaga ţară, mergând la Bagdad, Mosul şi Qaraqosh, în nordul chinuit de jihadişti.

După ce a felicitat „guvernul şi poporul irakian” pentru organizarea acestei vizite „monumentale”, liderul de la Casa Albă şi-a reafirmat „admiraţia” pentru Papa Francisc.

Joe Biden, al doilea preşedinte catolic din istoria SUA după John F. Kennedy, a elogiat în special angajamentul suveranului pontif în favoarea „toleranţei religioase”.AGERPRES