Papa Francisc a încheiat o vizită istorică în Irak

Papa Francisc a încheiat o vizită istorică în Irak şi a părăsit oraşul Bagdad la bordul unui avion, luni, după ce a vizitat mai multe oraşe irakiene afectate de conflicte armate, s-a întâlnit cu lideri religioşi musulmani şi creştini şi a propovăduit pacea şi coexistenţa în faţa războiului, informează Reuters şi AFP.

Suveranul pontif şi-a luat la revedere de la oficialii care l-au însoţit la aeroport înainte de a urca la bordul unui avion care arbora în cabina piloţilor drapelele Vaticanului şi Irakului.

Preşedintele irakian Barham Salih l-a însoţit pe papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, pe covorul roşu întins pe pista aeroportului.

 

Foto: (c) Vatican Media/Handout via REUTERS



Foto: (c) Iraqiya TV/Reuters TV via REUTERS


În timpul acestei vizite, prima întreprinsă de un suveran pontif în Irak, papa Francisc a vizitat patru oraşe irakiene, inclusiv Mosul, fostul bastion al organizaţiei teroriste Stat Islamic, un oraş în care zone vaste se află în continuare în ruine, şi le-a spus rezidenţilor că „pacea este mai puternică decât războiul”.

„Irakul va rămâne pentru totdeauna alături de mine, în inima mea”, a adăugat papa Francisc.

 


Foto: (c) Iraqiya TV/Reuters TV via REUTERS


Liderul de Vatican, care a prezentat mici dificultăţi motorii în anumite momente, a participat totodată la o primă întâlnire istorică cu marele ayatolah Ali al-Sistani, cel mai important cleric al comunităţii musulmane şiite din Irak.

Irakul l-a primit cu braţele deschide pe papa Francisc, iar oficialii irakieni au spus că această vizită reprezintă o bună ocazie pentru ca întreaga lume să vadă ţara lor, afectată permanent de crize, într-o altă lumină.

 


Foto: (c) Ari Jalal/REUTERS


Irak se confruntă cu o criză cronică de management şi de corupţie şi prezintă un nivel constant de violenţă, adeseori asociat cu rivalitatea regională dintre Statele Unite şi Iran, la 18 ani după invazia americană.

Potrivit AFP, prima vizită a unui suveran pontif în Irak s-a desfăşurat fără incidente, într-o ţară zguduită constant de violenţe.

Liderul de la Vatican, care a sosit vineri în Irak, a vizitat pe lângă Bagdad şi oraşele Mosul, Erbil şi Qaraqosh, situate în nordul ţării şi controlate în trecut de jihadişti, unde a susţinut cauza uneia dintre cele mai vechi şi mai dispersate comunităţi creştine din lume. AGERPRES