24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Chişinău, 8 mar. /MOLDPRES/. Pe 6 octombrie se vor împlini 100 de ani de la înființarea Teatrului Național ”Mihai Eminescu” (TNME) cu statut de teatru național. Înființarea instituției a fost influențată de mai multe inițiative venite din partea unor personalități ale culturii române și a unor instituții de cultură, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, directorul TNME, Petru Hadârcă, a menționat că efectele activității teatrului românesc la Chișinău devin vizibile după cinci ani. Succesul a fost determinat și de faptul că timp de două stagiuni, din 1924 până în 1926, instituția a fost condusă de Ludovic Dauș, dramaturg, poet și senator. El cunoștea atmosfera culturală din Chișinău, iar ca manager și-a propus nu numai să consolideze trupa, dar și să formeze un teatru conceput ca o instituție care nu putea fi gândită în scopuri de profit financiar, ci, în exclusivitate, ca o instituție cu misiune publică. Decis să atragă spectatorul tânăr, să fie atractiv atât pentru români, cât și pentru alolingvi, Dauș a optat pentru un repertoriu clasic universal, inclusiv cu texte din autori ruși. A renunțat la practica de a juca în decoruri și costume vechi, luate de la teatrele naționale din București sau Iași, a investit în scenografie bogată, mizând pe spectacole „de costum”, adică istorice.
”Astfel, deschiderea stagiunii 1924-1925 s-a făcut cu ”Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea. Rolurile titulare, cel al lui Ștefan cel Mare și al Doamnei Maria au fost interpretate de cunoscuții actori de la Iași, Vasile și Irina Leonescu. A fost cu adevărat spectaculos: palatul domnesc pictat în frumoase decoruri noi, costume de epocă și bineînțeles monologul lui Ștefan cel Mare rostit magistral”, a subliniat directorul TNME.
Potrivit sursei citate, până la sfârșitul anului s-au jucat alte cincisprezece premiere între care: ”Akim” de Victor Eftimiu, Lulu Popescu de Ion Minulescu, ”Fiul pădurilor” de Friedrich Halm, ”Hoţii” de Schiller, ”Doctorul fără voie” de Moliere, ”O cerere în căsătorie” de Cehov, ”Femeia îndărătnică” și ”Othello” de Shakespeare. De un enorm succes de public s-a bucurat ”Gelozia” de Mihail Arțibașev. Scrisă înainte de Primul Război Mondial, bine structurată și cu o intrigă palpitantă, drama lui Arțibașev fusese jucată de toate trupele rusești, iar prin subiectul său, despre suferințele unor intelectuali dezamăgiți de condiția socială degradantă, atingea punctele nevralgice ale refugiaților ruși din Chișinău. Interesul era cu atât mai mare cu cât rolul principal era interpretat de Maria Cosmacevscaia, actriță talentată și inteligentă, adorată deopotrivă de ruși și români.
”Despre această personalitate emblematică a Teatrului Național de la Chișinău vom vorbi în unul din episoadele următoare. Ziarul ”Rampa” descria impactul acelui spectacol în felul următor: „Piesa a avut un deosebit succes, grație unei interpretări din cele mai reușite. În sala arhiplină, se găseau numeroase persoane din clasele culte ale populației minoritare care s-au grăbit să manifeste satisfacțiunea dumnealor pentru instinctul fin cu care artiștii români surprind și înțeleg cele mai misterioase cute ale sufletului slav”. Publicul venea la spectacol, căci acesta răscolea amintiri comune și reunea în sală grupuri de spectatori, eterogeni din punctul de vedere al identității etnice, care împărtășeau sentimente neomogene față de administrația română, dar pe care sala de spectacol îi reunea într-o emoție artistică comună, cu un text rusesc, rostit pe o scenă românească. Teatrul este o artă a emoțiilor și a inteligenței, care se trăiește pe viu și are puterea de a trezi spiritul și de a uni inimile”, a mai spus Petru Hadârcă.
