Întrunită miercuri, 10 martie, în şedinţă ordinară, Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) l-a sancţionat pe antrenorul-jucător al CSM Politehnica Iaşi cu trei etape de suspendare şi o amendă în valoare de 8.000 de lei, în urma acuzelor pe care acesta le-a făcut la adresa arbitrului Radu Petrescu, la finalul meciului Poli Iaşi – FC Voluntari, scor 0-2, disputat pe data de 1 martie pe Stadionul “Emil Alexandrescu” din Iaşi. Reamintim că, după fluierul final al întâlnirii, Andrei Cristea i-a adresat cuvinte jignitoare arbitrului Radu Petrescu, antrenorul-jucător al gazdelor fiind nemulţumit de unele decizii pe care “cavalerul în negru” le-ar fi dictat împotriva fotbaliştilor ieşeni. Ulterior, într-o conferinţă de presă, Andrei Cristea şi-a cerut scuze arbitrului Radu Petrescu pentru cuvintele adresate la finalul meciului Poli Iaşi – FC Voluntari. (E.M.)