Cursă charter spre Antalya, începând din 11 iunie, de pe Aeroportul Internaţional Iaşi

După anunţul privind introducerea cursei către Dublin, începând din luna aprilie, şi cel privind inaugurarea zborului direct către Frankfurt (în mai), autorităţile ieşene au anunţat astăzi, prin vocea preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, introducerea unei noi curse estivale de pe Aeroportul Internaţional Iaşi. Este vorba despre zborul charter Iaşi – Antalya (şi retur) în perioada 11 iunie – 24 septembrie 2021, operat de compania Anima Wings. Cursa va fi operaţională în fiecare zi de vineri, după următorul program orar: decolare din Antalya la ora 11.50 şi aterizarea la Iaşi la ora 14.05, respectiv decolareade la Iaşi la ora 15.05 şi aterizarea la Antalya la ora 17.20. Biletele sunt disponibile pe site-ul operatorului, la adresa https://animawings.com/ro, sau la agențiile de turism partenere. (E.M.)