Breaking News

Premierul Florin Cîţu: Reforma în sectorul public a început prin stoparea creşterii anvelopei salariale

Premierul Florin Cîţu a declarat că reforma în sectorul public a început prin stoparea creşterii anvelopei salariale, măsură care ar urma să fie decisă şi pentru anul viitor, dar mai are ca şi componente digitalizarea şi restructurarea companiilor de stat cu probleme.

„Este adevărat, şi de aceea am luat aceste măsuri anul acesta, o măsură nepopulară de a menţine anvelopa salarială la nivelul anului trecut, iar anvelopa salarială rămâne şi anul viitor, creşte foarte puţin, la acelaşi nivel. Reforma aşa începe, prin stoparea creşterii anvelopei salariale şi forţând reforma în interiorul sistemului. Ştiu foarte bine ce spuneţi, că e competiţie neloială din partea statului. Şi e nu numai pe salarizare, este şi modul în care statul lucrează cu sectorul privat, în momentul în care statul controlează sectorul privat şi aşa mai departe, sunt multe probleme aici şi de asta e nevoie şi de transparentizare, dar şi de un mod mai eficient al statului pe care-l vom face prin digitalizare. Eu nu cred că a schimba oameni, a pune un om nou pe un proiect pe care-l avem de ani de zile va rezolva problema. Nu, digitalizarea este sau transformarea digitală a statului este cel mai obiectiv mod de a face un stat suplu, eficient, cu care să lucrezi ok”, a afirmat Florin Cîţu, joi, la dezbaterea online cu tema „Recuperarea post-pandemie şi drumul spre o nouă economie”, întrebat despre reforma în sectorul public, inclusiv în companiile de stat.

Premierul a adăugat că „statul, aşa cum e el, ne trage în jos, când vorbim de dinamică economică”.

„Este o frână în dezvoltarea economiei, cu toate arieratele şi cu toate problemele pe care le are. Şi am început şi veţi vedea că anul acesta începem uşor. (…) Avem 30 de ani de socialism cu faţă umană, asta a fost problema României, de acolo ni se trage problema, de la Iliescu şi de la proprietatea privată care e ‘un moft’, avem două probleme mari. Într-un stat în care piaţa îşi alege campionii, proprietatea privată e sfântă şi de aici pornim şi în direcţia asta mergem, eu acolo vreau să ajung. Deci, campionii sunt aleşi de piaţă, nu de stat”, a declarat Cîţu.

Şeful Executivului a adăugat că, pe lângă păstrarea anvelopei salariale la acelaşi nivel în mediul bugetar, sunt avute în vedere şi măsurile de reformă a companiilor de stat.

„Sunt mai multe reforme pe care le-am anunţat. Ştiţi foarte bine că am cerut reforme la companiile de stat cu pierderi, nu vor mai primi subvenţii decât după ce vin cu un program de restructurare care arată foarte clar că pot să treacă pe profit, dacă nu, nu. Sunt mai multe lucruri, dar de aici începem, în ceea ce priveşte salarizarea de aici începem cu blocarea creşterii salariilor, cu o nouă lege a salarizării”, a declarat Cîţu.

În context, premierul a punctat că restructurarea companiilor de stat poate să conducă la exemple de succes.

„TAROM a tot încercat să se restructureze până anul trecut, când programul de restructurare a fost foarte bine condiţionat, deci fluxul de bani de la buget a fost condiţionat de un program de restructurare şi au început să facă restructurare la TAROM şi eu cred că va fi al doilea exemplu de succes. Şi este un domeniu dificil în momentul acesta să ai succes cu o restructurare, dar în direcţia în care merge TAROM mi se pare că este o direcţie corectă. De ce nu o aplică şi alţii, vom vedea. Eu, anul acesta, am spus şi declar din nou, managerii acestor companii trebuie să spună clar dacă pot şi vor, dacă nu vor, vin alţii care vor face, dar nu putem să mergem mai departe cu această povară, să tot cărăm de la un buget la altul, să acumulăm arierate, datorii la care vin dobânzi şi aşa mai departe. (…) Mai sunt câteva companii, CEO este altă companie, dar acolo e mai complicat, cu aprobarea ajutorului de restructurare, Comisia Europeană, avem o tranziţie către o energie verde, dar sunt companii care trebuie restructurate. Avem CFR Marfă, CFR Călători, sunt probleme complicate”, a spus Cîţu.

Premierul a adăugat că sunt şi companii din domeniul sănătăţii care trebuie restructurate.

„Avem şi reformă în învăţământ, deci toate aceste lucruri trebuiesc făcute, pentru că statul a devenit o frână în dezvoltarea economică şi trebuie, cumva, să începem să-l curăţăm, să curăţăm lucrurile. (…) Cele care pot fi puse pe profit, vor reveni pe profit, celelalte… Trebuie să avem curajul, după 30 de ani de zile, tot felul de încercări…unele lucruri trebuie să le spunem cu curaj, în unele sectoare nu se poate, unele companii nu pot să meargă mai departe şi asta este”, a declarat Cîţu. AGERPRES