Greek Tourism Minister Harry Theoharis speaks during an interview with Reuters, in Athens, Greece, March 10, 2021. Picture taken March 10, 2021. REUTERS/Louiza Vradi

„Tot ce aveţi nevoie este Grecia”, a declarat ministrul elen al turismului Harry Theoharis

Grecia îşi pregăteşte şezlongurile şi umbrelele de plajă în aşteptarea turiştilor începând din luna mai, în încercarea de a reînvia o industrie care a suferit una dintre cele mai dure lovituri în decenii din cauza pandemiei de coronavirus, relatează joi Reuters.

„Tot ce aveţi nevoie este Grecia”, a declarat ministrul elen al turismului Harry Theoharis săptămâna aceasta într-un discurs rostit de la Muzeul Acropole din Atena.

Turismul este un motor cheie al economiei Greciei, reprezentând o cincime din PIB-ul ţării.

Pe măsură ce programele de vaccinare anti-COVID19 continuă în întreaga lume, Grecia se bazează pe modul său de gestionare a pandemiei pentru a atrage din nou turişti străini pe insulele sale.

Grecia a propus un certificat de vaccinare împotriva COVID-19 valabil la nivelul întregii Uniuni Europene, pentru a uşura călătoriile devastate de pandemie, notează Reuters.

Ministrul Theoharis a spus că Grecia se va deschide oricum turiştilor. „Persoanele care sunt vaccinate, au fost testate negativ sau s-au recuperat şi au anticorpi sunt binevenite în Grecia şi le vom primi indiferent de orice acord încheiat”, a declarat Theoharis pentru Reuters.

În 2020, cel mai prost an înregistrat vreodată pentru turism la nivel mondial, potrivit Organizaţiei Mondiale a Turismului, doar 7,4 milioane de persoane au călătorit în Grecia, mai puţin decât în orice moment al crizei sale economice de un deceniu.

„Vom avea un an mai bun decât anul trecut”, a mai spus el.

Grecia, cu o populaţie de 11 milioane de locuitori, a înregistrat circa 7.000 de decese şi se află din nou în lockdown după ce o creştere a noilor cazuri a suprasolicitat un sistem de sănătate deja afectat de criza economică.

Locuitorii mai multor insule greceşti au fost vaccinaţi şi Grecia intenţionează să vaccineze toţi lucrătorii din turism până în vară, după grupurile vulnerabile. Cei care nu sunt vaccinaţi vor fi testaţi cel puţin o dată pe săptămână, a mai spus Theoharis. AGERPRES/