Un număr de 5.236 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2

Un număr de 5.236 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează sursa citată.

Până joi, pe teritoriul României au fost confirmate 845.352 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 774.277 au fost declarate vindecate.

La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 6.258.854 de teste RT-PCR şi 390.803 teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 28.454 de teste RT-PCR (17.822 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.632 la cerere) şi 9.801 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 873 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. AGERPRES