Focar de COVID-19 la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”. Patru elevi şi un profesor, confirmaţi pozitiv cu SARS-CoV-2

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat vineri, 12 martie, apariţia unui focar de COVID-19 la COLEGIUL NAȚIONAL ”MIHAI EMINESCU” IAȘI – clasa a VIII-a, unde cinci persoane (patru elevi şi un profesor) au fost depitaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. „Elevii și profesoara pozitivă sunt izolați la domiciliu. Colegii de clasă sunt carantinați la  domiciliu. Cursurile clasei sunt suspendate. S-a efectuat dezinfecția clasei și a spațiilor de folosință comună”, se precizează într-un comunicat al DSP. De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică a actualizat numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus în cadrul a două focare de COVID-19. Este vorba despre focarul de la INSTITUTUL DE PSIHIATRIE SOCOLA – Secția IX Cronici – Pavilion Winkler, unde la ultima testare s-au mai confirmat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 doi pacienti şi patru salariaţi. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv patru salariaţi şi cinci pacienti. S-a dispus izolarea pacienților pozitivi și dezinfecția terminală a tuturor spațiilor din secție. Personalul pozitiv a fost izolat la domiciliu și monitorizat de către medicii de familie. Cel de-al doilea focar este cel de la HYGEEA MEDICA&CARE, unde la ultima testare s-au mai confirmat pozitiv doi beneficiari. În cazul acestui focar, initial au fost confirmaţi pozitiv trei salariaţi şi patru beneficiari. S-a dispus izolarea pacienților pozitivi. S-au luat măsuri de dezinfecţie a spaţiilor. (E.M.)