USR-PLUS a acceptat invitaţia la negocieri lansată de PNL. “Municipiul şi judeţul au nevoie de proiecte durabile”

Conducerile reunite ale USR-PLUS din Iași acceptă invitația la negocieri transmisă de către liberali în condițiile în care acestea se desfășoară în interesul tuturor locuitorilor din județul Iași. “Municipiul și județul au nevoie de proiecte durabile, fundamentate pe programe de guvernanță locale, care să îmbunătățească semnificativ viața zilnică a cetățenilor”, susţin reprezentanţii USR-PLUS într-un comunicat remis redacţiei în această după amiază. USR-PLUS Iași a decis să negocieze cu PNL Iași în două etape: prima etapă se referă la bugetul municipiului și județului Iași și proiectele propuse pentru ieșeni de către cele două partide, iar a doua etapă se referă la funcții și persoane.Cele două etape vor fi separate strict. Începerea celei de-a doua etape depinde de finalizarea cu succes a bugetului local. „Discuția despre proiectele Iașului este necondiționată din partea noastră. În orice moment, suntem gata să discutăm cele mai bune soluții pentru Iași. Nu se amestecă cu discuția politică despre viceprimari sau alte funcții politice. Chestiunea viceprimarilor presupune, pentru noi, o asumare publică a finalizării unor proiecte până în 2024. Atenție, finalizare! Nu începuturi și promisiuni. Domnul Juravle, nominalizarea PNL, trebuie să vină în fața ieșenilor cu o propunere clară despre ce vrea să finalizeze în următorii 3 ani. Ar trebui, de asemenea, să explice ce proiecte a început și finalizat în ultimii 4 ani, de când lucrează în Primăria Iași,” a declarat Cosette Chichirău, liderul USR Iași, care a adăugat că în mai multe rânduri, consilierii locali și județeni ai alianței au prezentat proiecte și programe de dezvoltare pentru ieșeni, care vor oferi garanția unui trai mai bun odată ce vor fi implementate. “Negocierile trebuie să aibă loc la nivel județean pentru că proiectele noastre se adresează tuturor ieșenilor, nu doar celor din reședința de județ. Este necesară o colaborare constructivă astfel încât și locuitorii din mediul rural sau cei din Pașcani sau Hârlău să se bucure de planurile de dezvoltare. Eforturile și atenția noastră se îndreaptă asupra ieșenilor care așteaptă planuri de acțiune și acțiuni, nu declarații politice. Binele tuturor ieșenilor este mandatul nostru la aceste negocieri”, a  afirmat, la rândul ei, Monica Berescu, liderul PLUS Iași. Echipa desemnată de USR-PLUS Iași pentru negocieri este condusă de Cosette Chichirău și Monica Berescu și include consilieri locali și județeni. (E.M.)