Filmele de la Cinema „Ateneu” vor rula după un nou program

Având în vedere noile restricții, referitoare la circulația după ora 22.00, în programul săptămânii 15-21 martie 2021 au intervenit modificări. Filmele de luni, miercuri și vineri vor începe la ora 17.00, respectiv ora 19.00.

Portrait de la jeune fille en feu este “atât de bun, încât îți vei dori să-l revezi cu încetinitorul pentru a înțelege exact cum e realizat”, conform criticilor de la Hollywood Reporter. Marianne este angajată să-i facă portretul de nuntă al lui Héloïse, în secret. Ea trebuie să-și observe modelul ziua pentru a o putea picta noaptea. Relația dintre cele două femei va deveni tot mai strânsă pe măsură ce împărtășesc ultimele momente de libertate ale lui Héloïse.

În Eden facem cunoștință cu Eva, o femeie alergică la tot felul de substanțe chimice, la unde radio și la câmpuri electrice, ce este forțată să trăiască în izolare totală. Singurele ființe cu care intră în contact sunt fratele ei și doctorii care o supun la diverse experimente. Într-o zi, un psihiatru își propune să cerceteze dacă boala ei este una reală sau imaginară. Oare iubirea o poate salva?

Filmul Berliner, în regia lui Marian Crișan, îl urmărește pe Mocanu, un politician în plină campanie pentru un loc în Parlamentul European, care rămane blocat la Salonta, un mic orășel de provincie, de unde hotărăște să-și continue campania electorală. Sediul de campanie va fi chiar casa unuia dintre săteni, tractorist de meserie, de unde politicianul va derula un plan cameleonic.

Undine, cel mai nou film al regizorului german Christian Petzold, este un basm romantic modern cu elemente supranaturale, care o are în rolul principal pe Paula Beer, câștigătoare a premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a mai câștigat și Premiul FIPRESCI la același festival.

Patrula cățelușilor și Lassie se întoarce acasă sunt filmele selectate pentru copii, prilej cu care vor învăța despre adevărata prietenie, în două producții unde prietenii patrupezi vor interpreta rolurile principale.

Biletele pot fi achiziționate de pe www.cinemaiasi.ro sau de la casieria Ateneului Național din Iași. Proiecțiile sunt organizate cu respectarea măsurilor de siguranță și distanțare.

 

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:

15 martie 2021

Ora 17.00 – „Portretul unei femei în flăcări” – Portrait de la jeune fille en feu – (regia Céline Sciamma) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani

Ora 19.00 – „Eden” – (regia Ágnes Kocsis) – AVANPREMIERĂ – AP 12

 

17 martie 2021

Ora 17.00 – „Portretul unei femei în flăcări” – Portrait de la jeune fille en feu – (regia Céline Sciamma) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani

Ora 19.00 – „Eden” – (regia Ágnes Kocsis) – AVANPREMIERĂ – AP 12

 

19 martie 2021

Ora 17.00 – „Berliner”- (regia Marian Crișan) –  AP 12

Ora 19.00 – „Undine” – (regia Christian Petzold) – AVANPREMIERĂ – AP 12

 

20 martie 2021

Ora 14.00 – „Lassie se întoarce acasă” – Lassie come home – (regia Hanno Olderdissen) – 2D – DUBLAT – AG

 

21 martie 2021

Ora 14.00 „Patrula cățelușilor” – Paw Patrol: Ready, Race, Rescue!- (regia Charles E. Bastien) – 2D – DUBLAT – AG

 

Preț bilet normal: 12 lei