Costel Alexe, surprins de atitudinea colegilor de guvernare. “E timpul ca USR-PLUS să se decidă”

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, preşedintele Organizaţiei Judeţene Iaşi a PNL, s-a arătat “neplăcut surprins” de reacţia de astăzi a membrilor USR-PLUS Iaşi în urma invitaţiei primarului Mihai Chirica adresată acestora de a participa la negocierile ce vizează proiectele politice care nu mai suportă amânare pentru ieşeni. Potrivit acestuia, accceptarea unei guvernări locale asumată de o alianţă între PNL şi USR – PLUS ar fi fost dovada unei “acțiuni politice mature”. “PNL Iași are un plan de guvernare validat de ieșeni, avem o majoritate solidă în Consiliul Județean, iar consilierii județeni ai USR – PLUS au fost de fiecare dată invitați la consultări, pentru a susține proiectele județului nostru. Contrar acestor invitații au existat întotdeauna abordări politice asemenea reacției de astăzi a delegaților USR – PLUS Iași, reacție pe care o privesc ca fiind una neîntemeiată, în condițiile în care noi, de 6 luni de zile, am deblocat și inițiat proiecte majore pentru Iași”, afirmă Costel Alexe într-un comunicat. “Am susținut orice colaborare cu USR – PLUS pentru dezvoltarea județului Iași, chiar și în lipsa unei reprezentări solide în cadrul Consiliilor Locale din cele 98 de UAT-uri și în ciuda faptului că au preferat să facă alianțe cu PSD în comunele în care au primari, așa cum au procedat la Mircești. Ce s-a întâmplat astăzi nu a fost decât un simulacru de negociere, un interes mimat față de binele ieșenilor pentru care nu a fost alocat mai mult de 5 minute înainte de a părăsi sala și a lansa pe loc un comunicat de presă pregătit dinainte. Le transmit pe această cale un mesaj public reprezentanților USR – PLUS Iași: sunt doar la un telefon distanță dacă vor să discutăm cu adevărat despre dezvoltarea Iașului, așa cum am fost pentru oricine a dorit binele comunității noastre. E timpul ca USR – PLUS să se decidă: vrea cu adevărat să pună umărul la dezvoltarea Iașului sau vrea să rămână în această retorică a unui nesfârșit circ mediatic ce nu aduce niciun beneficiu ieșenilor. Sper să dea dovadă de maturitate politică și de bună-credință față de ieșeni”, a declarat, în încheiere, Costel Alexe, președintele PNL Iași. (E.M.)