Germania a suspendat utilizarea vaccinului dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 de compania britanico-suedeză AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford, „cu titlu preventiv”, după semnalarea unor efecte secundare, a anunţat luni ministrul german al Sănătăţii, citat de AFP şi DPA.
Specialiştii de la Institutul medical Paul-Ehrlich, care consiliază guvernul de la Berlin, „consideră că alte examene sunt necesare”, după cazurile de cheaguri sangvine raportate la câteva persoane vaccinate în Europa, a precizat un purtător de cuvânt al ministrului german al Sănătăţii, în contextul în care mai multe ţări au adoptat deja aceeaşi măsură.
Autorităţile din Danemarca, Norvegia, Islanda, Olanda, Irlanda şi o regiune din Italia au stopat de asemenea, temporar, vaccinările cu AstraZeneca, care a fost asociat într-o manieră neconcludentă cu riscul de formare a unor cheaguri sangvine, potrivit DPA.AGERPRES