Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 183/2020 care prevede posibilitatea desfăşurării, pe o perioadă de 6 luni, a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice.
Ordonanţa are ca obiect de reglementare instituirea, prin derogare de la dispoziţiile art. 27 alin.(3) din Legea 55/2020, a posibilităţii desfăşurării, pe durata stării de alertă, a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al celorlalte instanţe judecătoreşti, al parchetelor şi din sistemul de probaţiune, precum şi pentru ocuparea posturilor vacante de specialitate din cadrul Curţii de Conturi a României. Actul normativ a fost modificat în Camera Deputaţilor.
„Prin derogare de la dispoziţiile art. 27 alin.(3) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se pot desfăşura concursurile pentru ocuparea posturilor şi funcţiilor vacante şi temporar vacante din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, cu încadrare în sumele aprobate în buget pentru anul 2021”, prevede textul legii. AGERPRES