Primarul Mihai Chirica a anunţat demararea unui amplu proiect de reparaţii şi de modernizare a străzilor din municipiu, care urmează să fie finanţat cu bani atât de la bugetul local cât şi din fonduri europene. „Voi propune spre analiză un proiect complex privind modernizarea şi extinderea infrastructurii rutiere şi pietonale pentru un pachet ce cuprinde o sută de străzi din municipiu. Străzile au fost împărţite în patru capitole: străzi aflate în modernizare în acest moment, străzi care au finalizată deja faza de proiectare, străzi la care în acest moment are loc proiectarea şi, respectiv, străzi pe care urmează să le introducem în procesul de proiectare, în urma dezbaterilor publice din aceste zile, inclusiv ca urmare a audienţelor avute cu cetăţenii”, a declarat primarul Mihai Chirica. În ceea ce priveşte străzile aflate în execuţie, acestea au fost împărţite în mai multre pachete, urmând să fie finalizate până la sfârşitul acestui an (primul pachet) şi, respectiv până pe 31.12.2022 (cel de-al doilea pachet). Este vorba despre următoarele străzi aflate în lucru: str. Luca Arbore, str. Mironescu, str. Ţicăul de Jos, str. Dochia, str. Roşcani, str. Timpului, str. Viticultori, str. Şt. O.Iosif, supralărgirea Bulevardului Tudor Vladimirescu, str. Orientului, str. Romană, str. Simionescu şi str. Pădurii. „Ultimele străzi enumerate fac parte dintr-o finanţare din fonduri europene, care au ca termen de finalitare anul 2021, respectiv anul 2022. La acestea se mai aduaugă străzi pe care trebuie să le aducem la recepţie: aleea Tudor Neculai, aleea Struigurilor şi str. Strugurilor, tronsonul superior al str. Iaşi – Voineşti, str. Transilvaniei, str. Olteniei, str. Bucovinei şi str. Semănătorului. Procesul de recepţie va dura aproximativ 30 de zile, după care va urma înregistrarea lor în inventarul public al municipiului Iaşi”, a declarat edilul, care a precizat că primul pachet de străzi are o valoare de 14,7 milioane de lei. Cel de-al doilea pachet de străzi cuprinde arterele de circulaţie care au finalizate proiectele aprobate de Consiliul Local al Municipiului Iaşi în anii 2019 şi 2020. Este vorba despre aleea Copou, str. Văscăuţeanu,str. Victor Babeş. str. Turcu, str. Pojărniciei, str. Nicolae Istrate, str. Titu Maiorescu, str. Dr. Vicol, str. George Coşbuc, str. Alexandru Vlahuţă, str. Dimitrie Cantacuziono, str. Dumbava Roşie, şoseaua varianta Rediu, str. Muntenimii, şoseaua Munteni, str. Lupiţei, str. Simion Bărnuţiu, legătura peste calea ferată a străzii Sergent Grigore Ioan, str. Albineţ, str. Hotin, str. Ion Roată, str. Sofia Nădejde, str. Aurel Vlaicu, inclusiv legătura cu str. Ciurchi, drumul de acces către Aeroport, str. Călugăreni, str. Alba Iulia, str. Bucovinei, str. Teascului, str. Podoleanu, str. Gloriei, str. Poienilor, fundac Strugurilor şi o bandă suplimentară de circulaţie la pasajul Octav Băncilă, care să lege str. Arcu direct cu str. Păcurari. „Toate aceste străzi au proiectele tehnice întocmite, cu indicatori tehnico economici cu o valoare estimată de proiectant în valoare de 89,9 milioane de lei”, a afirmat primarul, care a adăugat că în acest moment se mai află în proiectare alte 23 de străzi împărţite în trei pachete. „Pe lângă aceste trei pachete de străzi mai avem pe lista de aşteptare alte o sută de străzi, proiectul urmând să fie implementat în următorii patru ani de mandat, cu o valoare de o sută de milioane de lei. De asemenea, avem în intenţie să demarăm şi un amplu proiect de reparare şi modernizare a aleilor dintre blocuri şi a spaţiilor dintre blocurile de locuinţe”, a mai spus primarul Mihai Chirica. (E.M.)