Constructorul auto american Ford Motor Co. şi-a informat angajaţii că vor putea continua să lucreze de acasă chiar şi după ce pandemia se va încheia, astfel că un număr de peste 30.000 dintre angajaţii Ford vor folosi locurile de muncă de la birou doar dacă vor avea nevoie, transmite Bloomberg.
Directorul de resurse umane de la Ford, Kiersten Robinson, a fost cea care a făcut miercuri anunţul cu prilejul unei reuniuni online cu angajaţii. Într-o primă fază, măsura se va aplica în America de Nord.
„Modelul de lucru în regim flexibil” prezentat miercuri permite angajaţilor să aleagă să lucreze de acasă pentru sarcinile de rutină şi să vină la birou pentru şedinţe şi activităţi de tip team-building. Sistemul va debuta în luna iulie şi se va aplica în principal personalului din birouri şi nu muncitorilor din uzină.
La fel ca şi în cazul altor angajatori, mari şi mici, la Ford angajaţii au ajuns să aprecieze faptul că nu mai trebuie să facă naveta în fiecare zi şi pot să lucreze de acasă înconjuraţi de familie şi animalele de companie. Jumătate dintre angajaţii din întreaga lume lucrează în prezent de acasă, în creştere faţă de 11% înainte de pandemia de Covid-19, arată un studiu global realizat de firma de resurse umane Willis Towers Watson.
„Atât cât pot, oamenii vor să lucreze de unde şi cum doresc. Companiile îşi dau seama de acest lucru şi spun „dacă putem aranja acest lucru o vom face”, a precizat directorul de la Willis Towers Watson, John Bremen.
Într-un sondaj derulat în vara anului trecut, 95% dintre angajaţii Ford care nu erau implicaţi în activităţi de producţie au spus că vor să menţină un mix de muncă de acasă şi muncă de la birou, chiar şi după pandemie. Ford a încheiat anul 2020 cu aproximativ 186.000 de angajaţi la nivel global.
În România, Ford Craiova are în acest moment peste 6.000 de angajaţi care lucrează, atât pentru producţia de vehicule, cât şi pentru cea de motoare. Aproximativ 1.100 dintre aceştia lucrează doar la uzina de motoare în 3 şi în 4 schimburi, pentru a face faţă cererii actuale de pe piaţă.
De la preluarea din martie 2008, Ford a investit peste 1,5 miliarde de euro pentru a transforma uzina din Craiova într-o fabrică de ultimă generaţie. Din această sumă, aproximativ 300 de milioane de euro au fost investiţi doar în modernizarea Secţiei de Producţie Motoare. AGERPRES