Ministerul Educaţiei nu tolerează nicio atitudine de abuz fizic sau emoţional din partea niciunui cadru didactic, subliniază, marţi, ministrul Sorin Cîmpeanu.
Precizarea sa vine în contextul unor informaţii apărute în spaţiul public cu privire „la faptele prezumate de abuz verbal şi emoţional” faţă de elevii de clasa a II-a, săvârşite de un cadru didactic de la Iaşi.
„La acest moment se desfăşoară cercetarea disciplinară la nivelul şcolii, urmând ca, în cursul zilei de miercuri, Consiliul de Administraţie al unităţii şcolare să analizeze raportul acestei comisii şi să dispună sancţiunile care se impun, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. De asemenea, a fost declanşată o acţiune de audit managerial la Şcoala gimnazială ‘Mihai Codreanu’ – Iaşi, în cadrul căreia Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi verifică, printre altele, modul în care conducerea unităţii şcolare a gestionat sesizările repetate ale unor părinţi la adresa cadrului didactic, având în vedere faptul că acesta a fost subiectul unor sesizări repetate. În cursul zilei de vineri, ISJ Iaşi va analiza şi va dispune măsuri corespunzătoare, raportate la rezultatele acestui audit managerial, în Consiliul de Administraţie”, a scris ministrul Educaţiei, marţi, pe pagina sa de Facebook.
El îşi exprimă convingerea că „toate aceste verificări vor fi obiective, fără implicarea factorului politic, iar măsurile dispuse vor proteja interesul superior al elevului şi vor sancţiona un comportament nu doar prezumat, ci probat prin argumente solide, cu o riguroasă aplicare a prevederilor legale în vigoare”.
„Ministerul Educaţiei nu tolerează nicio atitudine de abuz fizic sau emoţional din partea niciunui cadru didactic şi solicită Inspectoratului şcolar şi unităţii de învăţământ luarea măsurilor legale care se impun pentru protejarea interesului superior al elevului”, mai scrie Sorin Cîmpeanu. AGERPRES