Breaking News

Mexic: Cel puţin 13 poliţişti sau angajaţi ai biroul procurorului general au fost ucişi

Cel puţin 13 poliţişti sau angajaţi ai biroul procurorului general au fost ucişi joi într-o ambuscadă întinsă de o grupare criminală în statul Mexico (centru), au raportat secretariatul pentru securitate şi biroul procurorului general, notează AFP.

Atacul s-a produs într-o sector al municipalităţii Coatepec Harinas, în timp ce convoiul desfăşura operaţiuni împotriva grupurilor armate care operează în zonă, au spus aceleaşi surse.

„Ştim, deocamdată, cinci poliţişti şi opt angajaţi ai biroului procurorului general au fost ucişi în acest atac laş”, a precizat o declaraţie comună a celor două instituţii.

După atac, membrii Gărzii Naţionale, ai Departamentului Apărării şi ai Marinei au lansat o vânătoare de oameni pentru a găsi atacatorii.

Autorităţile au subliniat că atacul nu va rămâne nepedepsit.

Statul Mexico, care se învecinează cu capitala, este considerat unul dintre cele mai violente din ţară. Mai multe carteluri de traficanţi de droguri operează acolo, printre care Familia Michoacana.

Peste 300.000 de persoane au fost ucise în Mexic de când guvernul federal a lansat o operaţiune militară antidrog în decembrie 2006.

Guvernul atribuie majoritatea acestor crime unor grupuri criminale. AGERPRES