Primăria Municipiului Iași începe campania de curățenie de primăvară pe toate palierele, având în atenție inclusiv aspectul inestetic al cablurilor aeriene neetichetate. La începutul acestui an, municipalitatea a transmis o adresă oficială către toți administratorii sau deținătorii de rețele de cablu de date, prin intermediul căreia le solicita să își eticheteze toate cablurile pe care le dețin până la data de 1 aprilie 2021. „Pe parcursul lucrărilor pe care le-am desfășurat anul trecut am observat că sunt foarte multe cabluri care nu au proprietar și care au fost puse în mod abuziv și ilegal pe stâlpii din Municipiul Iași”, a declarat primarul Mihai Chirica, care a anunţat că după expirarea termenului limită impus operatorilor economici care deţin astfel de echipamente, echipele municipalităţii să demareze operaţiunea de demontare a tuturor cablurilor fără proprietar de pe raza oraşului. (E.M.)