Ieşenii au întrerupt sâmbătă seara, în Copou, “seria neagră” de 11 etape fără victorie în campionat, după ce au trecut cu 1-0 (0-0) de Dinamo. Unicul gol al partidei a fost înscris de Djuranovic (min. 62), după un contra-atac fulger, la care au mai participat Platini şi Calcan. Elevii lui Nicolo Napoli au făcut unul dintre cele mai bune jocuri din acest campionat, creându-şi numeroase ocazii de gol la poarta lui Eşanu. Mai mult decât atât, gazdele au fost private şi de o lovitură de la 11 metri, neacordată de arbitrul Viorel Flueran la un henţ în careu al lui Blejdea (min. 37), după o lovitură liberă executată de Passaglia. Succesul ieşenilor putea fi mult mai clar, dacă în min. 90, Onea nu se pierdea cu firea în faţa poarţii oaspeţilor, după o altă acţiune fulger purtată de gazde. Victorie absolut meritată a Iaşului, care în urma acestui succes începe din nou să spere la evitarea retrogradării. O notă în plus pentru tehnicianul gazdelor, Nicolo Napoli, care într-un interval de timp foarte scurt a reuşit să pună ordine în apărare, fiind pentru prima dată după mult timp când trupa din Copou nu ia gol. În meciul de sâmbătă, ieşenii au arătat determinare şi o poftă extraordinară de joc, meritul pentru acest lucru fiind exclusiv al italianului. Astfel, pe lângă liniştea asigurată de Brănescu între buturi, îmbucurătoare în acest joc au mai fost siguranţa arătată de noul cuplu de fundaşi centrali (Popa şi Baxevanos), urcările în atac ale celor doi fundaşi laterali (Onea şi Buşu), travaliul lui De Iriondo şi Vanzo, clarviziunea lui Passaglia, ruperile de ritm ale “aripilor” Platini şi Calcan şi tenacitatea vârfului de atac Djuranovic. În urma acestei victorii, Poli Iaşi a acumulat 19 puncte în clasament, la patru lungimi de FC Hermannstadt şi opt de Dinamo, ocupanta ultimului loc care asigură disputarea barajului. Poli Iaşi: Brănescu – Onea, R. Popa, Baxevanos, Buşu – De Iriondo, Passaglia – Platini (min. 82 Acosta), Vanzo, A.Stan (min. 12 Calcan) – Djuranovic (min. 90 Vega); Dinamo: Eşanu – R.Grigore (min. 72 Bani), Puljic, Ehmann – Sorescu, Anton, Achim, A.Radu (min. 67 Nepomuceno) – Fabbrini – Blejdea (min. 66 Crețu), Moldoveanu (min. 58 Stere). După această etapă, campionatul se întrerupe pentru două săptămâni, pentru a face loc meciurilor echipei naţionale, următoarea adversară a ieşenilor fiind Academica Clinceni, întâlnirea fiind programată vineri, 2 aprilie, de la ora 17.30, în deplasare. (E.M.)