Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a discutat, luni, cu ambasadorul Franţei în România, Laurence Auer, şi afirmă că România trebuie să preia modelul Franţei, „astfel încât Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să fie prezentat în Parlament”.
El a precizat că discuţia cu diplomatul francez a vizat experienţa acestei ţări în ceea ce priveşte accesarea profesionistă a instrumentelor financiare pe care statele membre ale UE le au la dispoziţie pentru redresarea economică postpandemie.
„Consider că şi România trebuie să preia modelul Franţei, astfel încât Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să fie prezentat în Parlament. Revenirea la o viaţă normală este o prioritate absolută, dar este crucial să ne uităm la ceea ce fac partenerii noştri europeni în plan economic pentru a nu rata o şansă istorică de reformare şi dezvoltare a României”, a scris Ciolacu, luni, pe Facebook. AGERPRES