Cuba intenţionează să înceapă în iunie campania de vaccinare împotriva coronavirusului cu unul dintre vaccinurile proprii şi să imunizeze jumătate din populaţie până în august, au anunţat marţi autorităţile, notează AFP.
Ţara are două vaccinuri candidate, Soberana 2 şi Abdala, în faza 3, ultima înainte de aprobare.
Dacă unul dintre acestea obţine autorizaţia finală, ar fi primul vaccin anti-COVDI-19 conceput şi produs în America Latină.
„Momentul pe care îl luăm în considerare pentru lansarea vaccinării” este „luna iunie”, a declarat la televiziune Iliana Morales Suarez, directoarea departamentului Ştiinţă şi Inovare din Ministerul Sănătăţii.
Înainte de aceasta, Cuba intenţionează să aibă „cu puţin peste două milioane” de persoane vaccinate până în luna mai, combinând testele clinice de fază 3 şi studii de intervenţie la scară mai mare cu lucrătorii din domeniul sănătăţii.
La 4 martie, Soberana 2 a intrat în faza 3, care implică 44.000 de voluntari, iar luni 150.000 de lucrători din domeniul sănătăţii au început să fie vaccinaţi ca parte a unui studiu de intervenţie. Ambele teste sunt efectuate la Havana.
Un alt studiu de intervenţie va fi lansat, de asemenea, în capitală, implicând 1,7 milioane de voluntari. Havana, care are 2,1 milioane de locuitori, este cea mai afectată de pandemie.
Luni, Abdala a început faza 3 în provinciile Santiago de Cuba, Granma şi Guantanamo, în estul ţării, cu 48.000 de voluntari. Un studiu de intervenţie va fi apoi realizat în aceeaşi regiune, implicând 120.000 de lucrători din domeniul sănătăţii.
După începerea campaniei de vaccinare, autorităţile intenţionează să vaccineze până în august mai mult de jumătate din cei 11,2 milioane de cubanezi.
„Până la începutul lunii august ar trebui să terminăm vaccinarea a şase milioane de oameni”, a spus Iliana Morales Suarez.
Sub un embargo american din 1962, Cuba a început să-şi dezvolte propriile vaccinuri în anii 1980 şi astăzi aproape 80% din vaccinurile din programul său de imunizare sunt produse local.
Ţara lucrează la patru vaccinuri candidate: Mambisa (în faza 1), Soberana 1 (în faza 2), Soberana 2, Abdala (în faza 3), precum şi un al cincilea, Soberana +, reformularea Soberana 1 pentru persoanele care se recuperează după boală.
Aceste proiecte folosesc o proteină recombinantă, o tehnică utilizată şi de compania americană de biotehnologie Novavax.
Cuba rămâne relativ puţin afectată de boală, cu 68.250 de cazuri, dintre care 401 de decese. AGERPRES