Anul trecut, Primăria Municipiului Iaşi (PMI) a eliberat 956 de autorizaţii de construire, în timp ce de numai de la începutul acestui an şi până în prezent au fost emise 267 de autorizaţii, care urmează să fie semnate până la sfârşitul acestei săptămâni, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica. „Cu alte cuvinte, în acest an, la Iaşi au fost emise aproape 300 de autorizaţii de construcţie. Tot în această perioadă s-au emis şi 712 certificate de urbanism. De asemenea, s-au pregătit documentaţiile pentru 63 de planuri urbanistice zonale (PUZ). Sunt finalizate şi transmise spre aprobare către comisia de specialitate din cadrul Consiliului Local un număr de 65 de documentaţii de urbanism şi sunt depuse, de asemenea, în vederea obţinerii avizului de oportunitate încă 67 de documentaţii de urbanism, 20 dintre ele fiind discutate şi analizate chiar în şedinţa comisiei de specialitate a Consiliului Local desfăşurată astăzi. Din totalul documentaţiilor de urbanism pe care le-am luat în analiză, parte dintre ele depuse în 2020, parte în 2021, un număr de 70 au fost respinse pentru că, pe de o parte, nu aveau avizul de legalitate în ceea ce priveşte cerinţa, în sensul că nu se demonstra că există capacitatea de a utiliza o suprafaţă de teren aflată deja într-o zonă protejată, pentru a se putea construi într-un anumit domeniu, iar pe de altă parte lipsea documentaţia privind vecinătatea ariei de construcţie”, a afirmat primarul, care a adăugat că faţă de anul trecut sau faţă de anii precedenţi, eliberarea documentaţiilor de urbanism se face cu o mai mare rigoare. „Este vorba despre 712 certificate eliberare în primul trimestru al acestui an, faţă de 1. 900 de certificate de urbanism eliberate anul trecut”, a declarat primarul Mihai Chirica. Şeful municipalităţii a mai precizat că persoanele fizice sau juridice care doresc să investeasă la Iaşi vor trebui să prezinte o doicumentaţie riguroasă pentru a putea primi autorizaţia de construcţie din partea Primăriei. „În primul rând vor trebui să-şi asume utiltăţile, iar acest lucru reprezintă o obligaţie primordială pentru a putea obţine autorizaţia de construcţie. Investitorul va trebui să demonstreze, printr-un aviz al celor care emit avizele de utilităţi, că acestea chiar există. Dacă nu prezintă calculul de utilităţi nu i se eliberează certificatul de cosntrucţie. Până acum au fost refuzate şapte certificate de urbanism în zona Moara de Vânt, pe motiv că investitorul nu a demonstrat printr-un document că furnizorul de utilităţi îi poate asigura apa, canalizarea, energia electrică şi gazele naturale, acolo unde este nevoie”, a spus în încheiere edilul. (E.M.)