Chişinău, 25 mar. /MOLDPRES/. Primăria municipiului Chișinău a solicitat susținerea Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie privind implementarea unor activități pentru o mai bună gestionare a domeniului medical din capitală, în contextul pandemiei de COVID-19, transmite MOLDPRES.
Reprezentanții subdiviziunilor municipale au prezentat, în cadrul ședinței comisiei parlamentare, un demers cu principalele acțiuni care ar trebui să fie examinate de către deputați.
Primul subiect ține de înregistrarea cât mai urgentă de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal a Registrului Covid-19 Chișinău, elaborat pe platforma JIRA. Acest sistem operează cu datele personale ale pacienților infectați cu coronavirus, care se tratează acasă.
Al doilea subiect propus spre examinare ține de vaccinarea împotriva Covid-19 a cadrelor didactice, care se află în zona de risc. Astfel, se solicită ca în cadrul etapei a II-a de vaccinare să fie imunizate şi cadrele didactice din capitală, iar în acest scop să fie alocate 28 mii de doze de vaccin. Argumentul este că în municipiul Chişinău este cea mai gravă situație în ceea ce ţine de numărul îmbolnăvirilor cu coronavirus, iar după practica internațională, prioritar sunt vaccinate persoanele cu risc sporit de îmbolnăvire din regiunile unde exista cea mai înaltă incidență de infectare.
A treia solicitare către Comisia parlamentară de profil ține de finanțarea de către CNAM a cazurilor Covid-19, cu includerea tuturor cheltuielilor de spitalizare și tratament. În acest caz, reprezentanții subdiviziunilor municipale au cerut suportul deputaţilor, pentru facilitarea discuțiilor și efectuarea modificărilor legislative în acest sens.