Fostul primar al Iaşului, Constantin Simirad, a murit în această dimineaţă, după ce a fost diagnosticat de medici cu COVID-19. În urmă cu o săptămână, fostul edil, în vârstă de 79 de ani, fusese internat în Secţia ATI a Spitalului Clinic de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” cu o formă gravă a bolii. Duminică, Constantin Simirad a fost transferat la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” pentru dializă. Născut pe data de 13 mai 1941 în localitatea Coţuşca (judeţul Botoşani), Constantin Simirad a deţinut funcţia de primar al municipiului Iaşi timp de trei legislaturi, în perioada 1992 – 1996, 1996 – 2000 şi 2000 – 2003. În luna noiembrie 2003, acesta a fost numit ambasador al României la Havana. Revenit în ţară, Constantin Simirad a fost ales, în 2008, pentru un mandat de patru ani, în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi. După terminarea mandatului în fruntea administraţiei judeţene, Constantin Simirad a renunţat la politică, ocupând ulterior postul de consilier personal al actualului primar al Iaşului, Mihai Chirica. (E.M.)
Related Articles
Romeo Vatră, noul director general interimar al Aeroportului Internaţional Iaşi
27 august 2021 18:00
Check Also
Close
-
O fetiță cu sindrom hemolitic-uremic a murit la Spitalul „Marie Curie”15 februarie 2016 12:20