Fostul preşedinte american Donald Trump a lansat un website oficial prin intermediul căruia să ţină legătura cu susţinătorii săi, dar şi să-şi etaleze succesele din timpul mandatului, informează Reuters.
Pe pagina de internet 45office.com sunt afişate numeroase fotografii cu Trump alături de soţia sa Melania, de membri ai forţelor armate sau de alţi lideri de pe plan mondial, făcute în timpul unor evenimente din mandatul său în fruntea statului.
Foto: www.45office.com
„Biroul lui Donald J.Trump este angajat să păstreze magnifica moştenire a Administraţiei Trump, ducând totodată mai departe agenda sa America First”, este mesajul cu care sunt întâmpinaţi internauţii.
Secţiunea „Despre” conţine o prezentare elogioasă în 850 de cuvinte a perioadei petrecute de Trump la Casa Albă, care pune în evidenţă ceea ce fostul preşedinte consideră a fi cele mai mari realizări ale sale, inclusiv în ce priveşte energia şi securitatea graniţelor, consolidarea NATO şi a altor alianţe internaţionale sau răspunsul său la pandemia de coronavirus.
Nu se menţionează nimic despre scandalurile, anchetele de corupţie, cele două proceduri de impeachment sau atacurile împotriva unor instituţii democratice care i-au marcat preşedinţia, notează Reuters.
Donald Trump continuă să se bucure de o influenţă semnificativă în Partidul Republican, în pofida faptului că a pierdut alegerile din 2020, şi a indicat că ar putea candida din nou la preşedinţie în 2024.
Un purtător de cuvânt al campaniei sale prezidenţiale din 2020, Jason Miller, a declarat mai devreme în martie pentru Fox News că Donald Trump îşi va lansa peste două-trei luni propria platformă de social media, aminteşte Reuters. Trump a fost „suspendat” de pe Twitter, Facebook şi alte platforme similare după asaltul din 6 ianuarie comis de susţinători ai săi asupra Capitoliului. AGERPRES