Breaking News

În ultimele 24 de ore, au fost administrate 64.418 doze de vaccin

Comitetul naţional pentru vaccinarea anti-COVID-19 informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 64.418 doze de vaccin, dintre care 52.377 – Pfizer, 7.564 – AstraZeneca şi 4.477 – Moderna, potrivit datelor puse la dispoziţie de INSP prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

CNCAV arată că 27.244 de persoane au fost vaccinate cu prima doză şi că doza a doua de ser au primit-o 37.174 de persoane.

Până în prezent, de la începutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 3.030.031 de doze unui număr de 1.990.392 de persoane, dintre care 950.753 au fost imunizate cu o doză şi 1.039.639, cu doza a doua.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 200 de reacţii adverse, 16 de tip local şi 184 de tip general. De la începutul imunizării, s-au înregistrat 10.360 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca. AGERPRES