Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a informat că pe data de 30 aprilie expiră termenul limită de depunere de către persoanele fizice-cetățeni a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2020, iar direcțiile deservire fiscală vor avea orar extins în perioada depunerii declarațiilor, transmite MOLDPRES.
Potrivit SFS, pentru a facilita depunerea Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele fizice – cetățeni pentru anul 2020, începând cu data de 19 aprilie 2021, toate Direcțiile deservire fiscală din țară vor activa cu un regim special.
„Angajații din cadrul Direcțiilor deservire fiscală vă stau la dispoziție, conform următorului orar: în perioada 19 – 23 aprilie 2021, de la 7:30 – 18:00; în perioada 24-25 aprilie 2021, de la 9:00 – 15:00; în perioada 26-30 aprilie 2021, de la 7:30 – 18:00”, indică Serviciul Fiscal.
foto: Serviciul Fiscal