Managerul Ateneului Național din Iași, Andrei Apreotesei, a primit cel mai înalt calificativ la evaluarea anuală a managerilor instituțiilor de cultură aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Iași. Acesta a fost notat cu nota 10 de către Comisia de evaluare constituită în acest sens, formată din conf. univ. dr. Adrian Stoleriu, decanul Facultății de Arte Vizuale și Design de la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, Bogdan Crucianu, directorul Casei de Cultură a Studenților Iași și Alexandru Chelaru, şeful Biroului Relații cu Societatea Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Iași. “Deși un an dificil pentru instituțiile de cultură, 2020 a reprezentat o provocare pentru adaptarea manifestărilor artistice la noile condiții impuse de pandemie. Prin crearea unei platforme de transmisiune online a spectacolelor, adaptarea la spații scenice neconvenționale și deplasări în zone care permiteau manifestările cu public, Ateneul ieșean a reușit să păstreze continuitatea programului cultural-artistic. Cele 11 premiere de teatru puse în scenă în anul 2020, organizarea a două festivaluri, dintre care „Serile Filmului Românesc” de anvergură națională, împreună cu cele 500 de evenimente cultural-artistice, au atras un număr de aproximativ 40 000 de spectatori și telespectatori, aducând instituția pe primul loc în Regiunea de Nord Est între instituțiile de spectacole, din punct de vedere al veniturilor proprii obținute din vânzarea de bilete, respectiv pe locul 9 la nivel național. Anul 2020 a fost marcat și de conferirea a două distincții importante Ateneului ieșean: Medalia Regală pentru Loialitate, oferită de Casa Regală a României și Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, Categoria F – „Promovarea culturii”, decernat de Președinția României. Tot în 2020, Ateneul Național din Iași a inaugurat „Mica Pinacotecă din Jassy”, expoziție ce cuprinde o colecție de aproximativ 100 de lucrări de artă plastică, aparținând atât unor artiști contemporani consacrați, cât și unor tineri artiști aflați pe drumul afirmării și a găzduit cea mai mare expoziție de obiecte și documente originale regale din România”, se precizează într-un comunicat al Ateneului Naţional din Iaşi. (E.M.)