Ministerul Culturii, reprezentat la vernisajul expoziției „Mănăstirea Voroneț, 533 de ani de la înființare, 30 de ani de la redeschidere”

Vernisajul expoziției „Mănăstirea Voroneț, 533 de ani de la înființare, 30 de ani de la redeschidere”, a avut loc astăzi, de la ora 11:00, în Sala „Th. Pallady“ a Bibliotecii Academiei Române, în prezenţa lui Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, a lui Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, a maicii starețe a mănăstirii, Irina Pântescu și a reprezentanților Ministerului Culturii, Secretarul de Stat Liviu Brătescu și Subsecretar de Stat Irina Sanda Marin Cajal.
Vizitatorii pot vedea, în cadrul vernisajului, celebrul Codice Voroneţean (Noul Testament din secolul al XVI-lea), dăruit Academiei Române în anul 1883 de Ion G. Sbiera, şi Psaltirea voroneţeană dăruită Academiei Române de Dimitrie A. Sturdza. Expoziția are și vechi manuscrise copiate sau redactate la Mănăstirea Voroneţ, așa cum este Sfântul Efrem Sirul, Cuvântări, manuscris slavonesc de la 1550, realizat de Ioan Călugărul, cumpărat şi donat Academiei Române de Nicolae Iorga.
Expoziția rămâne deschisă timp de 10 zile, până pe 16 aprilie și poate fi vizitată în intervalul orar 10-14, cu programare la numărul de telefon 021.212.82.85 sau la adresa directie@biblacad.ro.
Supranumită „Capela Sixtină a Estului”, Mănăstirea Voroneț este reprezentativă pentru „stilul moldovenesc”, fiind considerată una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica a fost ridicată în timp record de numai 3 luni și 3 săptămâni, în anul 1488, are hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruință și este inclusă pe Lista Monumentelor Istorice din Suceava. În anul 1993, UNESCO a inclus Biserica „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Voroneț, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Sucevița și Humor), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul „Bisericile pictate din nordul Moldovei”.