Nepal este afectat de cel mai grav sezon de incendii forestiere

Statul Nepal este afectat de cel mai grav sezon de incendii forestiere din ultimii aproape zece ani, flăcări uriaşe mistuind regiuni din întreaga ţară, învăluită într-un nor maroniu, conform autorităţilor citate marţi de AFP.

Calitatea aerului din capitala Kathmandu a înregistrat marţi cel mai redus nivel din lume, potrivit site-ului de monitorizare IQAir, iar unele zboruri internaţionale au suferit întârzieri în contextul în care fumul dens a acoperit oraşul.

Purtătorul de cuvânt al Autorităţii Naţionale pentru Reducerea şi Gestionarea Riscurilor de Dezastre, Uddav Prasad Rijal, a declarat pentru AFP că numărul incendiilor forestiere raportate în acest sezon a fost cel mai mare de la începutul înregistrării acestor date, în urmă cu nouă ani.

Potrivit responsabililor, pompierii continuau să se lupte cu flăcările.

Peste 2.700 de incendii forestiere au fost raportate în ţară începând din noiembrie, de 14 ori mai multe în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit guvernului.

Sezonul de iarnă, între lunile noiembrie şi februarie, a fost mai arid decât în mod obişnuit, ceea ce a crescut riscul de izbucnire a incendiilor, a precizat Rijal. Sezonul incendiilor începe în noiembrie şi se prelungeşte până la debutul sezonului musonic, în luna iunie.

Fermierii au ars, de asemenea, zone împădurite pentru a cultiva iarbă cu care să-şi hrănească animalele, a adăugat Rijal.

Un sătean din districtul Bara, în sudul Nepalului, a declarat că locuinţa sa a fost ”înăbuşită de fum” timp de o săptămână după ce un incendiu a izbucnit într-o pădure din regiune. ”Este cel mai grav incendiu forestier pe care l-am văzut în viaţa mea. Ar trebui să existe o modalitate de a le controla mai bine”, a spus Bharat Ghale, în vârstă de 60 de ani.

Potrivit climatologului Madhukar Upadhya, era ”inevitabil” ca numărul incendiilor să crească deoarece iernile nepaleze sunt mai aride, pe fondul schimbărilor climatice. „Este necesar să face eforturi pentru a reduce riscul de incendii în comunităţile care trebuie să fie echipate pentru a lupta atunci când are loc un incendiu forestier”, a declarat el pentru AFP.

Săptămâna trecută, şcolile au fost închise timp de patru zile după ce calitatea aerului a atins niveluri periculoase. AGERPRES