Administraţia Biden a anunţat Congresul american că intenţionează să reia asistenţa pentru palestinieni

Administraţia Biden a anunţat Congresul american că intenţionează să reia asistenţa pentru palestinieni, inclusiv acordarea ajutoarelor de 150 de milioane de dolari prin Agenţia Naţiunilor Unite de Ajutorare pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA), 75 de milioane de dolari pentru sprijin economic şi 10 milioane de dolari asistenţă pentru dezvoltare, transmite miercuri Reuters.

Preşedintele democrat Joe Biden a declarat clar că doreşte să schimbe abordarea predecesorului său, republicanul Donald Trump, despre care palestinienii susţin că a fost excesiv de favorabilă Israelului.

Noua administraţie de la Washington promisese să reia asistenţa economică şi umanitară în valoare de sute de milioane de dolari şi să coopereze pentru redeschiderea misiunii diplomatice palestiniene la Washington.

Colaboratorii lui Joe Biden au afirmat că vor ca soluţia bazată pe coexistenţa a două state, unul palestinian şi unul israelian, să devină o prioritate în politica SUA cu privire la conflictul israeliano-palestinian.

Totuşi, până acum Washingtonul a acţionat prudent şi a lăsat să se înţeleagă că orice decizii majore probabil vor aştepta alegerile din Israel, desfăşurate recent, dar şi alegerile parlamentare şi prezidenţiale palestiniene, din 22 mai şi 31 iulie.

Fosta administraţie Trump a blocat aproape întreaga asistenţă după ce a tăiat relaţiile cu Autoritatea Palestiniană, în 2018. Măsura a vizat anularea ajutorului pentru finanţarea UNRWA, care furnizează asistenţă celor 5,7 milioane de refugiaţi palestinieni înregistraţi în Orientul Mijlociu.

Fondurile destinate UNRWA nu vor ajunge totuşi la nivelul celor 365 de milioane de dolari pe care SUA le-au furnizat agenţiei internaţionale în 2017. AGERPRES