Adrian Gheorghe: Vaccinarea reprezintă „cea mai sigură” şi „mai eficientă” soluţie pentru a învinge pandemia de COVID-19

Preşedintele CNAS, Adrian Gheorghe, afirmă, într-un mesaj transmis, miercuri, de Ziua Mondială a Sănătăţii, că vaccinarea reprezintă „cea mai sigură” şi „mai eficientă” soluţie pentru a învinge pandemia de COVID-19 şi mulţumeşte întregului personal care lucrează în sistemul de sănătate pentru efortul susţinut şi dăruirea de care dau dovadă.

„Vaccinarea este cea mai sigură şi mai eficientă soluţie pentru a învinge pandemia. Le mulţumesc medicilor, asistenţilor medicali şi întregului personal care lucrează în sistemul de sănătate pentru efortul susţinut şi dăruirea de care dau dovadă şi îi asigur de toată susţinerea mea”, subliniază preşedintele CNAS.

Potrivit unui comunicat de presă al CNAS, vaccinurile utilizate în campania care se desfăşoară în România sunt autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), iar siguranţa şi eficacitatea acestora sunt „monitorizate riguros” şi „se aplică măsuri speciale de colectare şi evaluare rapidă a informaţiilor”.

„Informările referitoare la efectele secundare ale vaccinurilor împotriva COVID-19 depistate în urma monitorizării sunt comunicate către Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), care înştiinţează profesioniştii din sănătate”, se arată în comunicat.

Pentru a învinge pandemia de COVID-19 şi a depăşi criza provocată de aceasta este nevoie ca toţi să „lupte” alături de cei care depun eforturi „uriaşe” pentru a salva vieţile celor care se infectează.

„În fiecare an, pe data de 7 aprilie, sărbătorim Ziua Mondială a Sănătăţii, prilej cu care ne îndreptăm recunoştinţa şi aprecierea către personalul medical. Am intrat în cel de-al doilea an în care personalul medico-sanitar se află în linia întâi în bătălia cu noul coronavirus, care a supus la grea încercare toate sistemele de sănătate din lume. (…) Dacă anul trecut singura metodă prin care populaţia putea să ajute la limitarea răspândirii SARS-CoV-2 era aplicarea măsurilor de prevenţie şi distanţare fizică, apariţia vaccinurilor împotriva COVID-19 reprezintă principala armă care ne va asigura succesul acestei bătălii pentru viaţă”, menţionează CNAS. AGERPRES