Consiliul Local a respins alocarea sumei de 390.000 de lei pentru finanţarea clubului de fotbal Politehnica Iaşi

Întruniţi în şedinţă extraordinară în sistem online, consilierii locali ieşeni au respins miercuri proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 390.000 de lei de la bugetul municipiului Iaşi pentru finanţarea echipei de fotbal CSM Politehnica Iaşi. În favoarea proiectului de hotărâre s-au pronunţat consilierii PNL şi cei ai PMP, în timp ce consilierii PSD s-au abţinut de la vot, iar cei de la USR-PLUS au votat împotrivă. “Proiectul de hotărâre a fost inițiat inclusiv în urma discuțiilor purtate în ședința ordinară a Consiliului Local de miercuri, 31 martie, în care o serie de consilieri USR-PLUS și PSD au solicitat o strategie de relansare a clubului de fotbal. Proiectul părea că are toate șansele să fie adoptat în condițiile în care, în ședința de luni, 5 aprilie, a Comisiei de Tineret și Sport a Consiliului Local, ședință în care a fost prezentată și o astfel de strategie, inițiativa primise aviz favorabil, cu sprijinul consilierilor PNL (11 voturi), PMP (2) și PSD (5). Cu toate acestea, în ședința extraordinară de miercuri, 7 aprilie, cei 9 consilieri USR-PLUS și cei 5 consilieri PSD au decis să respingă acordarea sprijinului financiar pentru Asociația Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iași”, se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului Iaşi. „Nici eu nu sunt mulțumit de activitatea conducerii executive a clubului de fotbal Politehnica Iași și am cerut o strategie de relansare și rezultate, nu pentru mine, ci din respect față de banii publici și pentru ieșenii care iubesc fotbalul. Am explicat Consiliului Local că acest ajutor era o «gură de oxigen», aproape o ultimă șansă pentru ca Poli Iași să nu retrogradeze. Din păcate, astăzi am constatat cu tristețe că, în ciuda interesului mimat față de soarta clubului, consilierii USR-PLUS și PSD au ales politicianismul în locul responsabilității, iar ura față de primarul ales a îngropat Poli Iași. Nu vreau să folosesc sloganuri politice, dar aș vrea să le propun unul ieșenilor care iubesc echipa Iașului: «USR – PLUS – PSD / Duc fotbalul din Iași în B!»”, a declarat primarul Mihai Chirica, la finalul şedinţei. (E.M.)