Breaking News

De la începutul anului, prin Serviciul MPay au fost procesate şase miliarde de lei

Chişinău, 7 apr. /MOLDPRES/. Peste şase miliarde de lei au fost transferate către cetăţeni, de la începutul acestui an, prin intermediul Serviciului guvernamental de plăți electronice MPay. Acesta este un nou record pentru platforma MPay, care de această dată se referă la distribuirea plăților sociale, transmite MOLDPRES cu referire la Agenția de Guvernare Electronică (AGE).

Potrivit instituției, începând cu ianuarie curent, pensiile, indemnizațiile, alocațiile, compensațiile și alte tipuri de ajutoare sociale se efectuează în mod automatizat, datorită AGE, care a venit cu soluții digitale moderne și a propus noua modalitate de plată. „Noul sistem automatizat de distribuire a plăților oferă suport necesar consistent Casei Naționale de Asigurări Sociale în vederea efectuării plăților în termen, într-un mod transparent și eficient”, indică Agenția.

„De la demararea acestui proiect, platforma MPay a procesat plăți pentru circa un milion cinci sute de beneficiari pe lună, ceea ce constituie o medie de circa două miliarde de lei lunar. Din valoarea totală a tranzacției înregistrate, 48.44% au fost achitate online, iar 51.56 la sută au fost distribuite pe carduri bancare”, a explicat sursa citată.

Agenția de Guvernare Electronică menționează că rezultatele înregistrate în această perioadă, urmare a aplicării sistemului electronic de plăți MPay, au demonstrat o bună optimizare a procesului de distribuire a plăților sociale, economii la bugetul național, valorificarea resurselor financiare obținute în interesul beneficiarilor de prestații sociale.

foto: Agenția de Guvernare Electronică