Virginia a devenit primul stat din sudul SUA care legalizează folosirea marijuanei în scop recreativ, în cantitate mică, relatează joi AFP.
Senatul şi Camera Reprezentanţilor au votat miercuri în favoarea autorizării ca adulţii să poată deţine marijuana de la 1 iulie, în ciuda opoziţiei energice a aleşilor republicani.
Guvernatorul democrat de Virginia, Ralph Northam, a declarat că statul său „a scris istorie devenind primul din Sud care legalizează deţinerea simplă de marijuana”.
„Legile privind marijuana erau concepute explicit pentru a viza comunităţile de oameni de culoare, iar persoanele de culoare din Virginia avea un risc disproporţionat de mare de a fi arestate, puse sub acuzare şi condamnate”, a afirmat Northam.
„În prezent, Virginia a făcut un pas important pentru a corecta aceste scăpări şi pentru a restabili dreptatea pentru cei care au fost afectaţi de anii de supra-criminalizare”, a adăugat el.
Mai multe state americane, cum sunt New York sau Colorado, au luat măsuri similare, însă Virginia este o deschizătoare de drumuri în Sudul SUA, o regiune care este foarte conservatoare social şi politic.
Persoanele de peste 21 de ani vor putea să deţină legal până la puţin peste 28 de grame de marijuana pentru consum personal şi să cultive de asemenea patru plante pe gospodărie.
Însă fumatul unui joint în spaţiul public nu va fi permis, aşa cum se întâmplă cu consumul de alcool.
Autorizaţiile pentru a produce şi vinde marijuana nu vor fi acordate mai devreme de 1 iulie 2024.
„Legalizarea va duce la dispariţia a mii de infracţiuni minore legate de marijuana în fiecare an, punând capăt unei practici discriminatorii care îi vizează prea des pe locuitorii tineri, săraci şi de culoare din Virginia”, a declarat Jenn Michelle Pedini, o reprezentantă a NORML, una dintre principalele organizaţii de lobby pro-canabis. AGERPRES