Breaking News

Sorin Cîmpeanu: Cea mai bună variantă pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcţiilor de directori în unităţile de învăţământ ar fi un examen scris naţional

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, consideră că cea mai bună variantă pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcţiilor de directori în unităţile de învăţământ ar fi un examen scris naţional, cu subiecte unice, care să aibă loc în luna iulie.

„Aceste concursuri trebuie să aibă loc, de preferinţă înainte de expirarea mandatelor actualilor directori, în luna august. Nu este deloc simplu, deoarece avem examenele naţionale, avem titularizare şi definitivat, avem foarte multe activităţi în calendarul acestui an şcolar. Dar, pe de altă parte, avem şi condiţii ce impun restricţii cu privire la organizarea concursurilor. Dar, chiar şi aşa, una din variantele pe care le luăm în calcul ar fi aceea de derulare a unui examen naţional scris, cu subiecte relevante, cu subiecte unice, în prima săptămână din luna iulie, urmând ca, mai apoi, în etapa a doua, cei care vor fi reuşit să treacă un plafon de minim nota 7 – o să vedem dacă va fi 7 sau mai mult, oricum, nu sub 7 (…) – la final de iulie, în ultima săptămână, ar putea fi organizată etapa a doua, în care să participe doar cei care au promovat examenul scris naţional. Este un obiectiv, este varianta cea mai bună”, a declarat Cîmpeanu joi seara la TVR1.

Ministrul Educaţiei a adăugat că, dacă acest concurs nu va putea avea loc în luna iulie, din considerente epidemiologice, el va trebui organizat imediat după începerea noului an şcolar, în luna septembrie. AGERPRES